Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, s-a opus, marți, majorării salariale pentru parlamentari.

„Pentru a elimina suspiciunile apărute în spațiul public în ultima perioadă, dar și pentru a îndrepta o eroare majoră făcută de colegii de la Senat, vă rog să acceptați ca membrii Comisiei pentru Muncă să se reunească în paralel cu plenul, cu mandat ferm din partea plenului Camerei Deputaților de a elimina din legea trecută de Senat creșterile salariale pentru parlamentari”, a spus liderul social-democraților, Alfred Simonis.

USR a fost singurul partid care a votat împotriva creșterii salariilor demnitarilor

În favoarea propunerii au votat 170 de deputați, iar alții 5 s-au abținut. Deputatul AUR, George Simion, a cerut ca membrii Comisiei de buget să se întrunească în ședință comună cu cei de la Muncă. Solicitarea a fost acceptată.

„USR a fost singurul partid care a votat împotriva creșterii salariilor demnitarilor la Senat. Ceea ce am văzut mai devreme a fost un festival al ipocriziei”, a declarat Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR.

PSD pledează pentru mărirea indemnizațiilor doar a aleșilor locali, nu și a parlamentarilor

PSD a declarat, miercuri, că va propune coaliției ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat cu privire la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor și altor categorii de bugetari, ci doar aleșilor locali.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost aprobat săptămâna trecută cu 91 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” și patru abțineri.

Nu a fost posibilă eliminarea parlamentarilor din lista cu demnitari cărora li se majorează indemnizațiile: nu a fost cvorum

Deputatul Claudiu Năsui de la USR a transmis că nu a fost posibilă eliminarea parlamentarilor din lista cu demnitari cărora li se majorează indemnizațiile din cauza absenței liberalilor și social-democraților.

„La creșterea propriilor salarii a fost înghesuială. La rectificarea nerușinării e lipsă de cvorum. După ce au votat mărirea propriilor salarii la senat, s-au bătut cu pumnul în piept că vor rectifica la Camera deputaților. Azi când trebuiau să elimine mărirea salariilor parlamentarilor și primarilor, ghiciți ce s-a întâmplat?

N-au venit la ședință. Deci n-a fost cvorum. Au lipsit fix 5 membrii. Frumos nu? La PSD, din 10 membrii a venit unul singur. La PNL din 9 membrii au venit 3. La creșterea propriilor salarii a fost înghesuială. La rectificarea nerușinării e lipsă de cvorum”, a scris, marți, pe Facebook Claudiu Năsui.