Papa Francisc a descris Marea Mediterană, pe care refugiaţii şi migranţii aflaţi în situaţii disperate încearcă să o traverseze cu regularitate în speranţa unei vieţi mai bune, drept „cel mai mare cimitir din Europa”, transmite AFP.

Suveranul Pontif, care atrage frecvent atenţia asupra situaţiei refugiaţilor, a făcut această remarcă în faţa credincioşilor adunaţi duminică în Piaţa Sf. Petru din Roma. El a vorbit despre o ceremonie organizată în oraşul sicilian Siracuza, în largul căruia 800 de migranţi s-au înecat în aprilie 2015 când nava pe care se aflau s-a scufundat.

„Mediterana a devenit cel mai mare cimitir din Europa”

Marina italiană a recuperat epava un an mai târziu şi este folosită acum pentru a aduce un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa.

„Acest simbol al atâtea tragedii din Marea Mediterană va continua să ajungă la conştiinţa fiecăruia şi să încurajeze apariţia unei umanităţi mai unite, care va dărâma zidul indiferenţei”, a spus liderul Bisericii Catolice.

„Gândiţi-vă la asta: Mediterana a devenit cel mai mare cimitir din Europa„.

În continuare, mii de migranţi se îmbarcă la bordul unor ambarcaţiuni mici şi instabile în încercarea de a ajunge pe mare din nordul Africii în Europa, cea mai frecventă destinaţie fiind Italia, notează dpa.

Potrivit cifrelor Organizaţiei Naţiunilor Unite, peste 670 de migranţi şi-au pierdut deja viaţa în acest an în Marea Mediterană.

Schimbare de ritm în ceea ce privește gestionarea fluxurilor migratorii

Europa are nevoie de o schimbare de ritm în ceea ce privește gestionarea fluxurilor migratorii. Aceasta este părerea Italiei, care s-a expus mai ales cu aripa guvernului condus de Partidul Democrat și, în general, a tuturor așa-numitelor țări de „primă intrare”, atât în Marea Mediterană, cât și, în unele cazuri, de-a lungul așa-numitei Rute Balcanice.

Toți cer mai multă „solidaritate europeană”, o solidaritate care, în ciuda promisiunilor, nu au găsit-o în noul Pact privind migrația, propus și anunţat de echipa condusă de Ursula von der Leyen. „Nu ne place acordul pe care Europa îl propune cu privire la migrație și trebuie neapărat să schimbăm sistemul”, a spus la sfârșitul lunii aprilie subsecretarul președinției Consiliului, Vincenzo Amendola.