Guvernul Orban are de gând să-și angajeze răspunderea pe patru modificări care vizează legi referitoare la justiție. Informația a fost oferită de G4Media.ro, care citează surse guvernamentale.

Guvernul vizează modificări în ceea ce privește abrogarea recursului compensatoriu, desființarea Secției Speciale, modificarea prevederilor referitoare la perioada de formare de la Institutul Național al Magistraturii, precum și cele referitoare la reducerea vârstei de pensionare a magistraților.

Ce pregătește PSD

Sursele citate vorbesc de posibilitatea ca PSD să încerce în Parlament abrogarea recursului compensatoriu. Dacă Orban va merge pe varianta angajării răspunderii, atunci ea ar putea fi atacată la Curtea Constituțională sau printr-o moțiune de cenzură.

În cazul unui atac la Curtea Constituțională, care ar putea stabili un termen de judecată abia anul viitor, unele prevederi, cum este cea referitoare la reducerea vârstei de pensionare la 20 de ani de activitate, riscă să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2020, potrivit legii. În această situație, Guvernul ar intenționa să recurgă la soluția ordonanței de urgență, susține G4 media.

În ce situație poate fi demis Guvernul

Constituția spune că Executivul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.