Orașul din România, CAMPION la atragerea fondurile europene
Orașul este de câţiva ani una dintre cele mai active municipalităţi când vine vorba de utilizarea fondurilor europene. O spune chiar comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.
Alba Iulia are una dintre cele „mai active” municipalităţi în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor europene, iar proiectul prin care a fost valorificată moştenirea istorică, respectiv Cetatea, este unul dintre cele „mai de succes” ale României la nivel european, a apreciat, sâmbătă, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.
În cadrul unei dezbateri găzduite de Muzeul Principia, obiectiv finanţat tot cu bani europeni, Corina Creţu l-a felicitat pe primarul Mircea Hava (PNL) „pentru modul extraordinar” în care a reuşit să modernizeze şi să transforme oraşul prin utilizarea fondurilor europene. Aceasta a menţionat că a observat „schimbări masive” faţă de anii ’90, atunci când a venit deseori aici în calitate de jurnalist.
„Alba Iulia este de câţiva ani una dintre cele mai active municipalităţi când vine vorba de utilizarea fondurilor europene. Ceea ce mă bucură este că aţi reuşit să puneţi în valoare această moştenire istorică şi culturală a oraşului (…). Suntem într-unul din cele mai de succes, cred, poate cel mai premiat proiect al României la nivel european, ‘Alba Iulia – Cealaltă Capitală’,” a afirmat comisarul european.
Corina Creţu a adăugat că acest „proiect fanion” legat de Cetate a dus la o creştere a fluxului de turişti. „Este un judeţ fruntaş în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, şi pe vechea perioadă de programare şi pe actuala perioadă de programare. Au realizat, cred că aici este cheia, o echipă de experţi foarte puternică, care a ştiut să realizeze proiecte capabile. (…). Mi-aş dori ca toate judeţele să fie la acelaşi nivel”, a mai spus aceasta.
Ulterior dezbaterii de la Muzeul Principia, unde printre cei care au luat cuvântul s-au aflat primarul Mircea Hava, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Creţu, „Garda Cetăţii” i-a dat onorul comisarului european, fiind trase, totodată, şi mai multe salve de tun.
Comisarul european pentru politică regională se află în vizită în România, prilej cu care a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale, a vizitat proiecte cu finanţare europeană şi a participat la o serie de conferinţe la nivel înalt şi la un dialog cu cetăţenii. Săptămâna viitoare, luni şi marţi, Corina Creţu va participa, alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la reuniunile la nivel înalt din cadrul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





