Oprirea operațiunilor ilegale de despăduriri! Poliția și Romsilva au anunțat confiscări imense

Oprirea operațiunilor ilegale de despăduriri! Poliția și Romsilva au anunțat confiscări imense
Publicat de Leonard Bădilă la 14 aprilie 2020, 14:35

Regia Naţională a Pădurilor, Romsilva, alături de Poliţia Română şi Garda Forestieră, a confiscat 841,18 metri cubi de lemn, de la declararea stării de urgenţă, pe 16 martie, în urma unor controale care au vizat circulaţia materialului lemnos.

„Pe perioada stării de urgenţă, specialiştii Romsilva au participat, începând cu 16 martie, alături de reprezentanţi ai Poliţiei Române şi Gărzilor Forestiere, la 3.741 de controale la circulaţia materialului lemnos. În urma acestor controale s-au constatat 76 de infracţiuni, 487 de contravenţii silvice şi s-au confiscat 841,18 metri cubi de lemn”, se arată într-un comunicat al regiei, potrivit agerpres.ro

Tăieri ilegale cu un volum cumulat de peste 6.000 metri cubi

Alte 2.720 de controale de fond sau parţiale au fost efectuate pe perioada stării de urgenţă de angajaţii Romsilva în fondul forestier administrat, menţionează RNP.

Per total, în primele trei luni ale acestui an, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a efectuat, în fondul forestier administrat, 6.180 de controale de fond şi parţiale.

În urma controalelor efectuate în fondul forestier, proprietatea publică a statului, au fost constatate tăieri ilegale cu un volum cumulat de 6.538 metri cubi, în scădere cu 9,32% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane de hectare de păduri aflate în proprietatea publică a statului, din aceasta 80% având certificarea managementului forestier la nivel internaţional. În plus, Romsilva asigură servicii silvice pe bază de contract pentru circa 1 milion de hectare păduri aflate în alte forme de proprietate.

Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.