ONU: Peste 900 de persoane au decedat în Ucraina. Armata Rusiei continuă agresiunile militare asupra civililor

ONU: Peste 900 de persoane au decedat în Ucraina. Armata Rusiei continuă agresiunile militare asupra civililor

Sursă: Dreamstime

Publicat de Georgiana-Natalia la 21 martie 2022, 21:04

Luni, 21 martie, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a emis ultimul bilanț al victimelor civile din Ucraina. Conform informațiilor transmise, de la izbucnirea războiului din Ucraina și până acum, circa 925 de oameni au fost uciși de soldații ruși.

ONU, despre victimele din Ucraina: Bilanţul real probabil este considerabil mai mare

Luni, 21 martie, Oficiul Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru Drepturile Omului a emis bilanțul victimelor de război din Ucraina. Conform informațiilor transmise, până acum au fost înregistrate cel puţin 925 de persoane decedate şi 1.496 de oameni răniţi. Numerele respective reprezintă doar victimele civile.

„Bilanţul real probabil este considerabil mai mare, mai ales în zonele aflate sub control guvernamental şi în contextul confruntărilor militare din ultimele zile. Cele mai multe victime civile sunt rezultatul utilizării de armament exploziv cu impact pe zone largi, inclusiv al atacurilor cu obuze de artilerie, sisteme de rachete mutiple şi bombardamente aeriene”, precizează Biroul ONU pentru Drepturile Omului, potrivit MediaFax.

Reamintim că, recent, Filippo Grandi, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, a informat că zece milioane de ucraineni au fugit din Ucraina până acum. Din păcate, situația actuală este complicată.

Zece milioane de refugiați au fugit din Ucraina

„Războiul din Ucraina este atât de devastator, încât 10 milioane de persoane au fugit, fie strămutate în interiorul ţării, fie refugiate în străinătate”, a declarat Filippo Grandi într-un mesaj de pe Twitter.

Sâmbătă, Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) a specificat că 3,3 milioane de refugiați ucraineni au fugit din țara natală bombardată de ruși, iar 6,5 milioane de persoane și-au părăsit orașele alegând alte regiuni sigure din Ucraina.

„Oamenii continuă să fugă întrucât se tem de bombe, de lovituri aeriene şi de distrugeri”, a adăugat Filippo Grandi în contextul în care 90% din refugiaţii ucraineni sunt femei şi copii. În schimb, bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani sunt obligați să facă serviciul militar, fiind chemaţi să lupte şi le este strict interzis să părăsească Ucraina.

Refugiații de război din Polonia

„Începând din 24 februarie, un total de 1.758.000 persoane au trecut în Polonia dinspre Ucraina”, a scris poliţia de frontieră poloneză pe Twitter.

Deja au intrat 82.100 refugiaţi ucraineni în Polonia, conform Agerpres. Chiar dacă majoritatea oamenilor care trec frontiera sunt ucraineni, printre refugiaţii de război există şi numeroşi cetăţeni ai unor ţări din Asia şi Africa, potrivit postului public de radio polonez, care citează Ministerul de Externe de la Varşovia.

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a promulgat duminică o lege prin care se oferă sprijin extins ucrainenilor care fug de agresiunea rusă. Anterior, Guvernul de la Varșovia a lansat o platformă online specială pentru a coordona ajutorul umanitar furnizat Ucrainei de către autorităţi locale, ONG-uri, fundaţii şi companii private poloneze.

„Presupunerea noastră initială este că fondul pe care îl vom înființa se va ridica la aproximativ 8 miliarde de zloți. Acesta va finanța cele mai urgente provizii și cazări, dar și accesul la piața muncii. Beneficii sociale și educație”, a mărturisit recent ministrul polonez Lukasz Schreiber pentru Radio Plus.

De asemenea, același proiect de lege, propus de președintele polonez, prevede un ajutor unic de 300 de zloți pentru fiecare refugiat și asistență financiară pentru polonezii care îi găzduiesc pe refugiații ucraineni.

Informații articol
Etichete: ,
Despre autor
Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.