Mulți au spus că, odată cu moartea lui Stephen Hawking, în 2018, omenirea pierde una dintre cele mai strălucitoare minți. Necrologul publicat de ziarul The Guardian amintea „darurile sale aproape supranaturale”, simțul umorului și capacitatea de a-i convinge pe cei care nu sunt oameni de știință să fie interesați de ceea ce el avea de spus.

Hawking a făcut o serie de predicții terifiante nu doar despre sfârșitul lumii, ci și despre ceea ce se va întâmpla cu Universul. El susținea că omenirea avea să se autodistrugă cu mult înainte de sfărșitul Universului.

Rasa umană va dispărea înainte de sfârşitul acestui mileniu, probabil din cauza unui virus şi nu a unei bombe atomice, dacă nu vor fi înfiinţate colonii umane în spaţiul cosmic, considera astronomul britanic

The Grunge trece în revistă câteva din profețiile făcute de Stephen Hawking.

Inteligența artificială va înlocui oamenii

În 2017, Hawking declara că ”geniul a ieșit din lampă! ”Mă tem că AI ar putea înlocui cu totul oamenii. Dacă oamenii proiectează viruși pe computer, cineva va proiecta AI care să se reproducă. Aceasta va fi o nouă formă de viață, care îi va depăși pe oameni”.

În 2021, Institutul Wyss de la Harvard a anunțat că o colaborare între Wyss, Tufts și Universitatea din Vermont a creat „primii roboți vii care se reproduc singuri”.

Numiți Xenoboți, aceste organisme/roboți minuscule, construite manual, se pot concentra asupra celulelor vii, apoi se pot aduna pentru a colecta celule stem și a construi noi mici roboți în interiorul acestor celule.

Schimbările climatice

Retragerea SUA din acordul climatic de la Paris i-a făcut pe oamenii de știință din întreaga lume să se întrebe ce va urma. Stephen Hawking a anticipat și asta. El declara pentru BBC: „Suntem aproape de punctul de cotitură, în care încălzirea globală va deveni ireversibilă.

Acțiunea lui Trump ar putea împinge Pământul peste acest prag, devenind ca planeta Venus, cu temperaturi de 250 de grade Celsius și cu ploi cu acid sulfuric”.

În 2021, BBC arăta rezultatele unui studiu al Institutului Weizmann, care a constatat că, în medie, în fiecare săptămână, fiecare persoană produce o cantitate de deșeuri mai mare decât greutatea proprie a corpului.

O planetă tot mai aglomerată

Stephen Hawking avertiza în 2017 că există prea mulți oameni pe planetă: „Pământul devine din ce în ce mai mic pentru noi, populația globală crește într-un ritm alarmant și suntem în pericol de a ne autodistruge. Trebuie să găsim un mod alternativ de viață, dacă rasa umană vrea să supraviețuiască”.

ONU sugerează că vor exista 11 miliarde de oameni pe planetă, până la sfârșitul secolului (comparativ cu aproximativ 8 miliarde din 2022), iar alte estimări spun că vom ajunge la 9 miliarde.

Supra-oameni proiectați genetic

”Sunt sigur că în acest secol oamenii vor descoperi cum să modifice atât inteligența, cât și instinctele, cum ar fi agresivitatea”, scria Hawking. ”Unii nu vor putea rezista tentației de a îmbunătăți caracteristici precum memoria, rezistența la boli și durata vieții”, adăuga el.

Hawking vedea rezultatul unei astfel de modificări genetice ca pe ceva extrem de periculos. Deși credea că asta se va întâmpla înainte de sfârșitul secolului, a anticipat greșit. În 2019, Nature a publicat un articol despre „scandalul CRISPR-baby”: biofizicianul chinez He Jiankui anunța că a modificat genetic fete gemene care se vor naște cu o imunitate genetică la HIV.

Viruși modificați genetic

În 2016, Stephen Hawking vorbea despre„virușii modificați genetic” considerându-i o amenințare reală la adresa rasei umane. Medical Daily este de acord, citând un articol din Journal of Toxicology and Environment Health care spune că acești viruși „au o imprevizibilitate semnificativă și prezintă o pericole potențiale inerente”.

Cercetătorii de la Texas A&M dezvăluiau cum au proiectat un virus care poate interfera cu modul în care neuronii din creier creează căi către dependență, în special pentru alcool și droguri.