”Este posibil să fie descoperite mai multe cazuri timpurii”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, cu prilejul unui briefing de presă al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în Geneva, potrivit Agerpres. Oficialul a încurajat şi alte ţări să verifice arhivele medicale în căutarea unor cazuri datând de la sfârşitul anului 2019, adăugând că acest lucru va oferi ”o perspectivă nouă şi mai clară” asupra epidemiei.

Un spital din Franţa, care a retestat probe de sânge provenite de la pacienţi cu pneumonie, a descoperit că a tratat un pacient cu COVID-19 încă din 27 decembrie, în regiunea Paris, cu aproape o lună înainte de guvernul francez să confirme primele cazuri. Yves Cohen, șeful ATI de la spitalele Avicenne de Bobigny şi Jean Verdier de Bondy, a declarat că acest caz a fost descoperit într-o evaluare retrospectivă a testelor de tip PCR efectuate asupra a 24 de pacienţi internaţi în decembrie şi ianuarie cu pneumonie.

Unui pacient internat la spitalul Jean Verdier i-au fost prelevate probe PCR, care au fost de-abia acum analizate şi care au ieşit pozitive la COVID-19. Bărbatul, care călătorise ultima dată în străinătate în august 2019 (în Algeria), s-a prezentat la unitatea primiri urgențe la unul din spitalele din cadrul GHU 93 în 27 decembrie 2019 prezentând hemoptizie, febră și tuse. El a declarat că aceste simptome au apărut în urmă cu 4 zile. Pacientul avea afecțiuni preexistente: astm și diabet zaharat de tip 2.

Examenul CT a arătat opacități în “sticlă mată” la ambii plămâni. Testele realizate la internare nu au identificat prezența unui patogen. Pacientul a fost internat la terapie intensivă și tratat cu antibiotice, evoluția fiind favorabilă. În 29 decembrie 2019, după doar 2 zile de la internare,el a fost externat.

Bărbatul, care nu efectuase călătorii ce ar fi emis ipoteza contagierii în străinătate, a fost bolnav timp de 15 zile, iar cei doi fii şi soţia au fost de asemenea contagiaţi. Acest lucru presupune că soţia, fiind asimptomatică, putea fi la originea contagierii întregii familii. Mai ales că ea lucra la pescăria unui supermarket, în rândul căreia există un mare număr de clienţi chinezi.

Concluziile urmează să fie publicate într-o revistă de specialitate săptămâna viitoare. Agenţia Regională de Sănătate Ile-de-France va analiza această ipoteză ce pare să confirme teoria că noul coronavirus circula deja în Franţa înainte de înregistrarea primelor cazuri, consemnate oficial la 24 ianuarie. Este vorba de un francez de origine chineză şi de doi turişti chinezi care trecuseră prin oraşul Wuhan, unde a izbucnit focarul pandemiei.

De altfel, și în Statele Unite au apărut recent primele dovezi că noul coronavirus circula pe teritoriul țării cu cel puțin câteva săptămâni înainte de confirmarea oficială a primelor cazuri.