COVID-19 face ravagii în China. Autoritățile sanitare estimează că au fost înregistrate aproximativ 250 milioane de cazuri în decembrie

În cazul în care este corectă, estimarea ​​ar reprezenta aproximativ 18% din cei 1,4 miliarde de oameni din China şi ar reprezenta cel mai mare focar de până acum la nivel global, conform informațiilor transmise de CNN.

Cifrele respective au fost prezentate miercuri în cadrul unei reuniuni interne a Comisiei Naţionale de Sănătate (NHC) din China.

Estimările au venit după decizia Chinei de a desfiinţa politica sa zero-Covid

Amintim că o copie a ceea ce se presupune că ar fi fost documentele reuniunii NHC a fost difuzată vineri pe reţelele sociale chineze şi văzută de CNN. Totuși, autenticitatea documentului nu a fost verificată, iar NHC nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta.

Atât Financial Times, cât şi Bloomberg au prezentat în detaliu discuţiile autorităţilor cu privire la modul de gestionare a focarului.

Printre estimările citate în ambele rapoarte, a fost revelaţia că doar marţi, 37 de milioane de oameni au fost conformaţi cu Covid-19 în întreaga Chină. Acest lucru a fost în contrast dramatic cu numărul oficial de 3.049 de noi infecţii raportate în acea zi.

Financial Times a relatat că Sun Yang, un director adjunct al Centrului chinez pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, a fost cel care a prezentat cifrele oficialilor în timpul briefingului cu uşile închise, citând două persoane familiare cu subiectul..

Sun Yang a explicat că rata de răspândire a COVID-19 în China este încă în creştere şi a estimat că mai mult de jumătate din populaţia din Beijing şi Sichuan era deja infectată, potrivit Financial Times.

Amintim că estimările urmează deciziei Chinei de la începutul lunii decembrie de a desfiinţa brusc politica sa strictă zero-Covid, care era în vigoare de aproape trei ani.

Noul val COVID din China provoacă îngrijorare

Presa internațională relatează că noul val COVID-19 din China ar putea fi rezultatul unor posibile noi variante. Informațiile au apărut după ce Ministerul Sănătăţii din China a făcut un apel la autorităţile locale pentru a analiza frecvent mostre de virus şi a raporta rezultatele în scopul identificării unor noi tulpini implicate în cel mai recent focar.

De asemenea, autoritățile sanitare chineze le-a spus oficialilor din provincii să selecteze trei spitale din trei oraşe şi să colecteze mostre provenite de la 15 pacienţi infectaţi, de la 10 forme grave şi de la toate decesele în fiecare săptămână