OMS intervine în campania de vaccinare din România. Situația a scăpat de sub control
Sursă: Dreamstime
În România numărul infectărilor și al deceselor cauzate de noul coronavirus a suferit o creștere fără precedent. De cealaltă parte, numărul persoanelor vaccinate este în continuare unul mic. În acest context, OMS vrea să se implice activ în campania de vaccinare din țară.
Alexandru Rafila, fost reprezentant al României la OMS a declarat pentru g4media.ro că Organizaţia Mondială a Sănătăţii se va implica pentru rezolvarea crizei sanitare, dar şi pentru impulsionarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din România.
Acesta susține că în cursul zilei de luni, reprezentanţii OMS vor avea o teleconferinţă cu cei din donducerea INSP şi vor discuta despre modalităţile în care OMS se poate implica. În același timp, având în vedere că doar în ultima săptămână România a înregistrat 2062 de decese, mai multe state din Uniunea Europeană, dar și Republica Moldova au oferit sprijin țării.
Un exemplu este ajutorul venit din Danemarca, care a donat României un număr de 15 ventilatoare şi 8 concentratoare de oxigen necesare pentru tratarea bolnavilor COVID, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă. Acestea au ajuns sâmbătă la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, anunța că sprijinul venit din Danemarca este exact ce are nevoie România, precizând că aparatele vor fi distribuite în curând pentru a ajuta cât mai mulți pacienți.
România primește ajutor din Europa
„Sprijinul care a venit din partea Danemarcei este exact pe componentele de care avem nevoie – concentratoarele ne cresc numărul paturilor cu oxigen. Cu siguranţă, până în seara asta o să se ştie unde pleacă donaţia respectivă, deci nu va sta în depozit. Ventilatoarele de transport vor veni în sprijinul nostru pentru transport, dar ele pot fi folosite temporar şi în Unităţile de Primiri Urgenţe. Astfel de dotări ne ajută să creştem capacitatea de management al pacienţilor respectivi”, a declarat Raed Arafat.
Amintim faptul că numărul deceselor și al infectărilor se menține ridicat. Potrivit ultimelor date publicate duminică de GCS, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.546 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 217 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ceea ce privește numărul deceselor, în intervalul 16.10.2021 (10:00) – 17.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 299 decese (146 bărbați și 153 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





