OMS ia măsuri cu privire la virusul ucigaș din China! Ce spun specialiștii
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ia măsuri cu privire la coronavirusul din China, după ultimele statistici. Bilanțul deceselor cauzate de noul coronavirus din China a trecut duminică de pragul de 900, în timp ce numărul persoanelor care s-au îmbolnăvit depășește 40.000.
Sugestia unui epidemiolog din China conform căreia perioada de incubaţie a noului coronavirus ar putea fi chiar şi de 24 de zile ar trebui tratată cu multă precauţie, a declarat un înalt funcţionar sanitar din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), relatează agenţia DPA, citată de agerpres.
Unele persoane sunt expuse la virus mai mult de o singură dată, ceea ce face să pară că perioadă de incubaţie în cazul lor durează foarte mult, a declarat directorul programului pentru intervenţii de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Mike Ryan, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Geneva.
Care este perioada de incubație?
Deşi un articol publicat de epidemiologul chinez Zhong Nanshan indică perioade de incubaţie de până la 24 de zile, se specifică în mod clar faptul că perioada medie de incubaţie observată este de doar câteva zile, mult mai scurtă decât măsurile de carantină de 14 zile instituite în multe zone, a adăugat Ryan.
”În acest sens, OMS nu ia în calcul nicio modificare”, a precizat Ryan cu referire la recomandările privind carantina.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





