Pe o piaţă în care mulţi construiesc de toate, gigantul imobiliar Sonae Sierra a învăţat că specializarea aduce succesul în afaceri. Grupul va investi trei miliarde de euro în noi malluri, trei proiecte urmând a fi lansate şi în România.

Alvaro Portella este CEO al gigantului imobiliar Sonae Sierra din 1990, practic, de la apariţia companiei anglo-portugheze. Grupul deţine 47 de centre comerciale în şapte ţări (Portugalia, Spania, Italia, Brazilia, Grecia, Germania şi România), cu o suprafaţă totală de 1,9 milioane mp, şi a avut un profit de 300 de milioane de euro anul trecut.

„Iniţial, Sonae era un dezvoltator generalist, nu ne axasem strict pe dezvoltarea de centre comerciale. Acest fapt s-a întâmplat la începutul anilor ’90“ (aproximativ în acelaşi timp cu numirea lui Portelo ca CEO). Cred că oricine vrea să devină cu adevărat competent într-un domeniu trebuie să fie focusat pe el. Dacă activezi în multe direcţii poţi profita, într-adevăr, de pe urma diversităţii, dar nu devii un specialist în niciuna“, spune Portela, de altfel, un tip extrem de relaxat. Poate şi firesc, având în vedere succesul companiei pe care o conduce de 18 ani.

Sonae Sierra este deţinută în proporţii egale de portughezii de la Sonae şi compania engleză Grosvenor. Aceasta din urmă aparţine ducelui de Westminster şi este unul dintre cei mai redutabili jucători din real estate-ul britanic.

În prezent, Sonae Sierra are deja în pregătire sau dezvoltă circa 30 de proiecte pentru care va investi trei miliarde de euro, iar noile malluri vor avea un milion de metri pătraţi. „Până la sfârşitul anului, încercăm să mai lansăm trei proiecte în România, proiecte dezvoltate sau cumpărate de noi. Purtăm negocieri cu proprietarul Arena Mall din Bacău pentru achiziţionarea acestui centru comercial“, continuă Portela. De altfel, firma caută terenuri în toate zonele ţării, însă, conform opiniilor portughezului, Bucureştiul rămâne extrem de important datorită dimensiunii pieţei şi numărului de locuitori. Săptămâna trecută, compania a creat un joint venture (50%-50%) cu dezvoltatorul irlandez Caelum Development, pentru realizarea centrului comercial „Parklake Plaza“, situat în estul Capitalei, cu o investiţie totală de 591 milioane de euro.

Strategia Sonae Sierra include atât dezvoltarea şi managementul centrelor comerciale, cât şi păstrarea lor în proprietate. Compania deţine deja două centre comerciale în dezvoltare, în Ploieşti şi Craiova, plus mallul River Plaza din Râmnicu Vâlcea. „Urmărim ca în fiecare piaţă în care pătrundem să fim între primii trei jucători şi cred că acest lucru se va întâmpla în următorii cinci ani“, îşi dezvăluie intenţiile şeful grupului Sonae Sierra.
Când explică motivele intrării în România, din argumentele lui Portela apare evident faptul că nu aveau de ales.

În România, cu şapte ani întârziere

97-12352-28imobiliare14.jpg„În zonă sunt pieţe mai mari, precum Rusia sau Ucraina, dar acestea sunt nesigure. Apoi, Polonia, o altă piaţă importantă, este deja sufocată, iar oportunităţi mai pot fi găsite doar în oraşele mici, care nu sunt foarte interesante pentru noi. În schimb, România are un risc relativ mic de piaţă şi un potenţial ridicat de creştere. Oricum, aş fi vrut să fi venit în România acum trei, patru sau chiar şapte ani“, susţine Portela.

Probleme pentru Sonae Sierra? Da! „Vom avea probleme dacă toţi cei care au anunţat că vor construi centre comerciale o vor face într-adevăr. Totuşi, e ca la fotbal… nu intri pe teren fără să ştii că acolo te aşteaptă o echipă adversă care vrea, la rândul ei, să câştige meciul“, crede Portela. Intuiţia acestuia, legată de faptul că nu toţi cei care au anunţat proiecte le vor şi finaliza, pare de altfel corectă. Recent, pe piaţă s-a făcut public faptul că irlandezii de la Mivan ar putea abandona un proiect comercial anunţat în Arad. Însă, intenţionează în continuare să dezvolte zece centre de shopping în România.

Legat de competitori, liderul Sonae Sierra crede că, de fapt, lupta se dă între centrele comerciale, şi nu între companii. Firmele pot colabora, îşi pot cumpăra una alteia proiectele sau crea parteneriate. „Aveţi o economie care, treptat, devine competitivă şi e evident că avem concurenţă. Dacă proiectele deja anunţate vor apărea, ei bine, da, va creşte concurenţa şi poate că vom cumpăra câteva dintre aceste proiecte. Suntem pregătiţi pentru asta“, explică Alvaro Portela.

Compania are pregătite trei miliarde de euro pentru investiţii, dar aceşti bani nu au destinaţii stricte. În funcţie de necesităţi sau oportunităţi, vor fi utilizaţi oriunde va fi nevoie.

O criză, o finanţare, o vacanţă în Brazilia

„Nu pot spune că Sonae a avut perioade cu adevărat grele; viaţa e croită din momente mai uşoare sau mai grele, însă imaginea în totalitatea ei e cea care contează. Sonae nu a trecut niciodată prin crize majore, deşi au fost perioade în piaţă când am suferit din cauza crizelor, precum cea din anii ’90, din Europa, sau cea din 2000, din Brazilia“, afirmă şeful Sonae Sierra. Despre criza actuală, Portela crede că „proprietarul“ acesteia este piaţa financiară, iar dacă serviciile financiare suferă, evident că sunt afectate toate sectoarele economiei europene. „O criză economică afectează şi afacerea noastră, pentru că un centru comercial trăieşte şi face profit de pe urma consumului. Or, într-o economie gripată scade consumul şi, ca atare, scad şi afacerile noastre“, conchide acesta.

Finanţarea se realizează parţial din fonduri proprii, dar Portela spune că 75%-80% din valoarea proprietăţilor sunt acoperite prin credite pe termen lung. Există şi o bancă favorită, germanii de la EuroHypo.

Sonae Sierra dezvoltă proiecte, le lansează şi apoi transferă proprietatea către fondurile proprii de investiţii şi management. Sierra Fund, de exemplu, nu activează în România, şi, în plus, banii destinaţi acestui fond se vor termina anul acesta. Acum este creat un alt fond pentru Portugalia, Sierra Portugal Fund, şi, probabil în 2009, concernul va lansa un fond paneuropean, care va acoperi şi România.

Ce face Portela cu banii câştigaţi? „Sunt un investitor micuţ, pentru că sunt un mare cheltuitor şi, ca atare, scap de grija investiţiilor“, râde acesta. „Da, cheltui mult cu maşinile, şi vacanţa mea favorită e pe plajă, în Brazilia, ascultând muzica locului, cu o caipirinha şi o carte bună alături“, încheie CEO-ul Sonae Sierra.

Profit

300 mil. de euro a fost profitul înregistrat anul trecut de grupul cu acţionariat anglo-portughez Sonae Sierra

Capital – Editia nr.14, data 9 aprilie 2008