Românii vor primi amezi usturătoare. Ei ar putea fi sancționați asupru dacă nu vor vota. Propunerea a fost avansată de pesedistul Felix Stroe.

Parlamentarii PSD de Constanța au inaugurat vineri sediul destinat activității legislative din acest mandat, din municipiul Constanța. Au fost prezenți deputații Marius Horia Țuțuianu, Cristina Dumitrache și Lucian Lungoci, președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe. Acesta din urmă a declarat public faptul că cetățenii au fost manipulați la alegerile de anul trecut. Din această cauză, schimbarea pe care aceștia o așteptau nu se produce. Stroe a decretat: vot obligatoriu și amendă de 300 de euro!

“Mi se pare foarte corect, de asemenea, ca cetățeanul să vină la vot. Sunt țări care sancționează absenteismul la vot. Vă dau exemplu – Grecia – 100 de euro dacă nu merg oamenii la vot. Vrem să determinăm cetățenii să își recapete încrederea în democrație. Democrația nu se poate fără pluripartidism. Alegerile ca să fie legitime trebuie să fie un număr cât mai mare cel mai mare la vot. Vom propune, noi parlamentarii constănțeni vom avea mai multe inițiative – în domeniul sănătății, cu politicienii care nu își onorează promisiunile și, personal, lucrez la această propunere ca cei care nu se prezintă la vot, fără motive întemeiate, să fie sancționați. Se tipăresc voturi, se mobilizează personal. Vom propune amendă pentru cei care nu merg la vot. Dacă lumea e aptă, trebuie să meargă la vot. 300 de euro amendă, de exemplu”, a punctat Felix Stroe.

Felix Stroe, amendă pentru parlamentari

El consideră că trebuie lucrat la o inițiativă legislativă pentru sancționarea aleșilor locali și parlamentari care promit marea cu sarea și nu oferă nici măcar un pahar de apă către electorat, susține ziuaconstanța.ro.

“Lucrăm la o inițiativă legislativă care sperăm să aibă acceptul unei cât mai mari majorități din Parlament, după modelul unor democrații europene. Aleșii locali, respectiv comunali, județeni, sau parlamentarii, să poată fi trași la răspundere, în cazul în care promit ceva în campanie electorală și nu își onorează promisiunile. Cred că este normal ca respectul față de electorat, respectul elementar este să îți onorezi promisiunile electorale. Așa cum și în alte țări, puține, dar de ce să nu fim cu un pas înainte, cei care promit și ajunge omul primar sau parlamentar și nu își onorează promisiunile, să fie trași la răspundere, măcar contravențional. Se practică în Islanda, de exemplu”, a spus Stroe.