O super vedetă se întoarce la TV! Cu ce post de televiziune a semnat

O super vedetă se întoarce la TV! Cu ce post de televiziune a semnat
Publicat de Corina Chiriac la 14 ianuarie 2021, 20:09
Din cuprinsul articolului

O super vedetă se întoarce la TV după ce a participat la emisiunea ”Bravo, ai stil! Celebrities”. Aceasta a semnat cu un nou post de televiziune și va apărea într-o nouă emisiune alături de fiica sa.

Fanii Cristinei Șișcanu o pot vedea pe aceasta din nou pe micile ecrane. Partenera de viață a lui Mădălin Ionescu a semnat un nou contract cu postul de televiziune Antena Stars și va apărea în emisiunea ” Mămici de pitici, cu lipici” alături de fiica sa, Petra.

Cristina Șișcanu a participat în trecut la emisiunea ”Bravo, ai stil! Celebrities”, difuzată pe Kanal D. La începutul anului 2020, aceasta a participat și la emisiunea Survivor România.

Anunțul noii sale apariții la TV a fost făcut chiar de către vedetă, care a declarat pentru publicația viva.ro că se bucură foarte mult că face parte din această emisiune.

În cadrul emisiunii, alături de vedetă vor mai participa și alte mămici.

Declarația vedetei

”Mă bucur foarte mult că fac parte din reality show-ul Mămici de pitici, cu lipici! Într-adevăr, eu cumva am copii de toate vârstele, şi de 23 de ani, şi de 17 ani şi un copil de 3 ani şi 8 luni, Petra, aşa că pot să spun că am trăit alături de ei mai multe etape din dezvoltarea lor.

Dar cel mai important este că vom face schimb de experienţă noi între noi, mamele implicate în acest proiect, dar şi cu telespectatoarele noastre. Sunt convinsă că va fi o experienţă foarte constructivă, atât pentru mine, cât şi pentru Petra.

Iar pe telespectatori îi invit să se uite cu atenţie, cu ochi vigilenţi şi să analizeze care dintre mămici se comportă aşa cum ar trebui cu cei mici.

E greu să spui cum ar trebui să facă o mama astfel încât să îşi crească copilul cât mai bine, dar putem să ne dăm cu părărea astfel încât să creăm o competiţie savuroasă între mămicile care participă!’, a declarat Cristina Şişcanu.

Cristina Șișcanu a mai declarat, pentru sursa anterior menționată, că noua emisiune va începe din 14 ianuarie, de la ora 21:00.

„Astfel, Iza, micuţa Antonia, Milan si Răzvănel, deja cunoscuţi pentru boroboaţele si creativitatea lor îşi măresc gaşca de pitici! Isabela, fiica Oanei Roman şi Petra, fetiţa Cristinei Şişcanu alături de mamele lor vor aduce sarea şi piperul în cel mai nou sezon al reality show-ului Mămici de pitici, cu lipici, începând cu 14 ianuarie, de la ora 21:00 la Antena Stars. În prima săptămână, telespectatorii vor putea urmări patru episoade, de joi până duminică, urmând ca din a doua săptămână, reality show-ul să fie difuzat de vineri până duminică, de la ora 21:00, la Antena Stars.”

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.