O nouă lovitură de stat! Mesajul trimis de Prigojin personal. Unde a avut loc totul
SURSA FOTO: Facebook
Șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, este din nou în prim plan. În ciuda recentei revolte eșuate împotriva șefilor armatei ruse, el a salutat lovitura de stat militară din Niger ca pe o veste bună. De asemenea, el a oferit serviciile luptătorilor săi pentru a face ordine.
O organizaţie rusă cu legături cu grupul paramilitar Wagner a difuzat un presupus mesaj din partea liderului acestuia, Evgheni Prigojin, care susţine că tentativa de lovitură de stat din Niger este o „luptă împotriva colonizatorilor”, potrivit AFP.
Evgheni Prigojin, mesaj privind lovitura de stat din Niger
Comunitatea Ofiţerilor pentru Securitate Internaţională (COSI), considerată de Statele Unite drept o companie-paravan pentru grupul Wagner din Republica Centrafricană, a distribuit joi seara pe Telegram un mesaj audio atribuit lui Evgheni Prigojin.
Vocea şi tonul distinctiv al lui Prigojin sunt recunoscute, dar AFP nu poate confirma pe deplin autenticitatea mesajului, deoarece din 26 iunie, după tentativa sa eşuată de revoltă din Rusia, liderul Wagner nu a transmis nicio declaraţie oficială cu privire la activităţile organizaţiei sale.
„Ceea ce s-a întâmplat în Niger nu este altceva decât lupta poporului din Niger împotriva colonizatorilor care încearcă să le impună regulile lor de viaţă”, a spus Prigojin în presupusul mesaj.
„Pentru a ţine (popoarele africane) în lesă, foştii colonizatori umplu aceste ţări cu terorişti şi diferite bande armate, creând ei înşişi o criză uriaşă de securitate”, a declarat el.
Potrivit acestuia, „foştii colonizatori” au trimis misiuni militare cu „zeci de mii de soldaţi care nu sunt capabili să apere populaţia statelor suverane”.
„Populaţia suferă. Şi de aici vine dragostea pentru compania privată Wagner şi eficienţa Wagner, pentru că o mie de luptători Wagner sunt capabili să creeze ordine şi să îi distrugă pe terorişti”, a spus Prigojin.
Președintele, răpit de soldații puciști
Începând de miercuri seara, soldaţii pucişti l-au răpit pe preşedintele Mohamed Bazoum din Niger, un aliat al Franţei în această ţară care este ultimul pivot al dispozitivului antijihadist francez în Sahel.
Militarii pucişti au făcut apel la „calmarea populaţiei” după incidentele de la o demonstraţie din Niamey în sprijinul lor, în timpul căreia au fluturat steaguri ruseşti şi au fost scandate sloganuri anti-franceze.
Presupusele declaraţii ale lui Prigojin vin în contextul în care al doilea summit Rusia-Africa, la care participă zeci de delegaţii din ţările africane şi preşedintele rus Vladimir Putin, are loc în prezent la Sankt Petersburg.
Lovitura de stat a fost condamnată în mod categoric de organismele internaționale, inclusiv Uniunea Africană, Blocul Regional al Africii de Vest, UE și ONU.
Generalul Abdourahmane Tchiani s-a autoproclamat lider al Nigerului
Între timp, generalul Abdourahmane Tchiani s-a autoproclamat vineri, 28 iulie, lider al Nigerului în urma loviturii de stat care a început miercuri, potrivit BBC.
Cunoscut și sub numele de Omar Tchiani, generalul a organizat lovitura de stat. Aceasta a început miercuri, când unitatea de gărzi prezidențiale pe care o conducea l-a capturat pe președintele țării Mohamed Bazoum.
Generalul Tchiani, în vârstă de 62 de ani, a fost la conducerea gărzii prezidențiale din 2011 și a fost promovat la rangul de general în 2018 de fostul președinte Mahamadou Issoufou.
El a mai fost legat de o tentativă de lovitură de stat din 2015 împotriva fostului președinte, dar în instanță a negat acuzațiile. Generalul Tchiani susține că a preluat conducerea pentru a rezolva problemele din Niger, legate de securitate, sărăcie și corupție.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





