Autoritatea s-a autosesizat cu privire la eșuarea navei Semiramis, trimițând o scrisoare de informare către prefectura Tulcea. Potrivit Căpitănia Tulcea, nava ucraineană, eșuată în apele teritoriale românești are la bord 2 piloți ucraineni.

Potrivit documentului transmis de Căpitănia Tulcea, “Incidentul s-a petrecut în cursul nopții de 25 spre 26 iulie în timpul efectuării unei manevre de schimbare a locului de ancoraj în rada portului, pentru a descărca în portul Izmail.”

Din fericire nu există victime în urma incidentului, iar navigația din zonă nu a fost afectată.

Potrivit infofinanciar.ro, autoritățile române au solicitat părții ucrainene sa intervină pentru dezeșuarea navei și reancorarea acesteia în ape teritoriale ucrainene, deoarece partea română nu dispune de mijloacele de intervenție necesare în zona eșuării navei.

Traficul de la Sulina s-a dublat de când a început războiul

De la începutul războiului, sectorul de transport fluvial s-a complicat. În ultimele săptămâni porturile românești din Constanța și de pe Dunăre au fost suprasolicitate de navele ucrainene. Acestea așteaptă să fie încărcate cu cereale la Sulina pentru a-și continua activitățile economice, însă autoritățile române se confruntă cu mai multe provocări.

Conform declarațiilor unei surse autorizate din Siguranța Navală, la Sulina nu se poate vorbi de un blocaj, în contextul în care autoritățile lucrează la fluidizarea transportului dunărean.

Sarcina Autorității Navale este de a gestiona transportul pe Dunăre și condițiile de siguranță ale acestuia. Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) este administratorul canalului Sulina. AFDJ dispune de un corp propriu de pilotaj, personal care are rolul de „călăuș” ai navelor, lucrând alături de comandați. „Pilotajul este obligatoriu pe sectorul Dunării Maritime pentru navele maritime. Este o măsură obligatorie în toate porturile și toate fluviile cu acces maritim pentru că a fi pilot presupune să cunoști foarte bine particularitățile zonei. Pilotul are doar rolul de consilier, răspunderea pentru navă este a comandantului”, ne transmite o sursă autorizată din cadrul Siguranței Navele .

Update știre:

Ucrainenii au reușit să dezeșueze nava la 20.50 cu ajutorul a 2 remorchere în urma sesizării făcute de Autoritatea Navală Română Căpitănia Zonală Tulcea .