Potrivit presei nipone, familia lui Tarako Isono a anunțat vestea morții la Fuji TV. Conform celor declarate de membrii familiei, Tarako s-a îmbolnăvit la începutul acestui an, dar nimeni nu se aștepta la o moarte atât de bruscă.

Tarako Isono a început în 1981 ceea ce avea să devină o carieră apreciată în actoria vocală

Tarako s-a născut în Gunma, Japonia, în 1960, și a început în 1981 ceea ce avea să devină o carieră apreciată în actoria vocală.

A avut apariții în unele dintre cele mai mari cunoscute serii animate, inclusiv „Hunter x Hunter”, „Inuyasha,” precum și „Nausica”, „Vecinul meu Totoro” și „Castelul din Cer”, amintește CBR.

Cel mai longeviv rol al lui Tarako a fost în serialul animat „Chibi Maruko-chan”

Cel mai longeviv rol al lui Tarako a fost al personajului principal Maruko Sakura din serialul animat „Chibi Maruko-chan”.  Serialul urmărește povestea lui Maruko (bazată pe copilăria lui Momoko Sakura) care trăiește în suburbiile Japoniei în 1974.

Tarako declara într-un interviu, anul trecut, că, după pierderea părinților ei, nu se mai teme de moarte.

„Nu-mi mai este frică de moarte. Dacă mergi în Rai, poți să te întâlnești cu părinții, câinele și pisica. Îmi pot întâlni și prietenii care au devenit îngeri”, spunea ea.

Fanii de pe rețelele de socializare au postat clipurile lor preferate din Chibi Maruko-chan

Tarako a continuat să-și pună vocea pentru diferite personaje animate. Vocea ei va fi auzită din nou în „Dead Dead Demon’s Dededede Destruction Kohen”, care va avea premiera la jumătatea acestui an.

Fanii de pe rețelele de socializare au postat clipurile lor preferate din Chibi Maruko-chan, precum și elogiului emoționant pe care il l-a adus lui Sakura, onorându-l pe actorul care a descoperit-o.

Tarako Isono
Tarako Isono SURSĂ FOTO: X

Anul trecut, Shōzō Iizuka, actorul nipon, care și-a dăruit vocea pentru unele dintre cele mai cunoscute personaje din animație, cum ar fi „Nappa” și „Android 8” din franciza Dragon Ball, a murit, la vârsta de 89 de ani. Potrivit Oricon News, actorul nipon a murit din cauza unei insuficiențe cardiace acute. Actorul suferea de câțiva ani de probleme cardiace.

Vocea sa a fost pusă și în dublarea filmului „Up”

Iizuka este cunoscut publicului pentru că și-a împrumutat vocea unor personaje renumite, cum ar fi „Android 8”. Vocea sa a fost cea care a dat viață și celebrului personaj Carl Fredricksen, din filmul animat „Up”, realizat de Pixar, în traducerea în limba japoneză.

Iizuka este un veteran al industriei desenelor animate, primul său personaj căruia i-a împrumutat vocea fiind din clasicul „Astro Boy” din anii 1960. Tot el a asigurat vocea japoneză a doctorului Neo Cortex în jocurile video Crash Bandicoot.

Vestea morții actorului i-a întristat pe fanii săi din Japonia, deoarece Shōzō era foarte cunoscut de iubitorii Dragon Ball.

Dragon Ball este o serie manga Japoneză scrisă și ilustrată de Akira Toriyama. Inspirată de romanul chinezesc „Journey to the West”, seria urmărește aventurile lui Son Goku.

Dragon Ball a fost adaptată în trei serii animate diferite, șaptesprezece filme animate de lung metraj, un joc de cărți Dragon Ball Z Collectible, și un număr mare de jocuri video.