O lege proprie ar putea fi, alaturi de efortul de agregare a miscarii patronale, un punct esential de sprijin pentru intrarea asociatilor de afaceri itr-o zodie a normalitatii. Dar, dupa zece ani, ne putem itreba nu daca puterea, indiferent de culoarea ei, a dorit sau nu sa sprijine dezvoltarea unei clase patronale, sau, mai curind, de ce a evitat cu idirjire sa faca acest pas decisiv.
in ultimii sase ani, trei proiecte pentru Legea Patronatelor au fost depuse la Parlament. in 1998, ultimul dintre ele, singurul care putea fi luat i serios, a fost adoptat de Camera Deputatilor. Senatul nu a gasit timp pentru asta.
in toamna acestui an, premierul Isarescu s-a hotarit sa taie nodul gordian. El a promis patronatelor ca va promova prin ordonanta un proiect care va fi fost adoptat i prealabil, prin consens, de toate cele opt confederatii cuprinse i CES. Dar doua minuni ar fi fost prea mult. in ultimele trei saptamini ale guvernului Isarescu, proiectul de ordonanta a ratat fara gres toate sedintele Executivului. Fie ca n-a mai avut loc pe ordinea de zi, desi adoptarea era considerata o formalitate, fie ca n-a avut cine sa-l promoveze, procedural vorbind. Dl Mircea Ciumara, caruia i-ar fi revenit de drept acest rol, era de fiecare data plecat i campanie, prin tara, iar dl Radu Stroe, secretarul general al Guvernului, nu era la curent cu chestiunea.
si astfel va intra Legea Patronatelor i a treia sa legislatura, tot nenascuta.
Procedura de care n-a avut parte acest proiect este, altminteri, unul din driblingurile favorite i sedintele de guvern. Din cele 300 de acte normative care i 1999 ar fi trebuit avizate de CES iainte de adoptare, doar o treime urmeaza calea normala. in acest an, dezvaluie secretarul general al CES, Radu Colceag, procentajul a fost si mai mic: 20%. Restul sunt proiecte de ordonante si hotariri pe care ministrii le pun direct pe masa executivului, abuzind de o derogare pe care Guvernul si-a acordat-o singur, prin HG nr. 851/1997. Secretariatul General al Guvernului, ca si CES, afla din Monitorul Oficial ce norme s-au mai adoptat. Prin aceasta procedura s-au promovat toate „ordonantele cu dedicatie”. Cind isa a fost vorba de Legea patronatelor, vreme de trei saptamini nu s-a gasit nici un ministru sa si-o asume. Desi motive ar fi avut: ca sa intre istorie, ca element de campanie electorala, ori macar din plictiseala.
Comunicarea cu Guvernul, un dialog al surzilor
„Nu cred ca exista o organizatie patronala care sa poata afisa un palmares convingator”, marturiseste Marian Dumitrescu, desi este lider al uneia dintre cele mai active confederatii. CNIPMMR a initiat un grup de lobby, incluzind cinci-sase parlamentari, care au tras timp de trei ani de Legea IMM si s-a aflat la originea miscarii patronale pentru reintroducerea facilitatilor fiscale, de la iceputul acestui an.
Dar, cel mai adesea, comunicarea cu Executivul este sterila, tardiva sau se soldeaza cu promisiuni neonorate de autoritati. „Guvernul a adoptat, i ultimii ani, guvernarea prin ordonante, iar CES-ul este practic ignorat – constata presedintele Asociatiei Romine a Carnii, Mihai Lungu. Iar i ramura noastra, noi nu avem un partener valabil de discutie. Industria alimentara nu tine de nici un departament, iar Ministerul Industriei si cel al Agriculturii nu fac politici comune. Cit priveste comisiile tripartite la nivel de minister, ifiintate pe vremea zlui Ciorbea, acestea nu functioneaza, de regula. La Ministerul Agriculturii, itilnirile lunare au loc de patru-cinci ori… pe an, dar nu dezbatem vreun proiect, ci ne vaitam unii altora. Directorii de acolo ne dau dreptate si ne spun ca nu se poate face nimic. Singura data cind am gasit receptivitate a fost i iulie 1999, cind s-au majorat taxele la importul de pui din Ungaria. Dar masura a venit tirziu, la opt luni dupa ce o cerusem, cind criza se atenuase, iar raul era deja facut.”
„Normal ar fi sa avem cu Guvernul – spune secretarul general al ANEIR -un dialog civilizat, permanent si de substanta. si lor le-ar fi util. insa dialogul ramine formal, ne invita doar la momente festive. Mai rau, este un dialog post factum, pentru ca toate deciziile se iau fara consultarea noastra. Ne trezim cu ele i Monitorul Oficial, dupa care icepe razboiul pentru corectarea greselilor. Ca asa-i la noi: itii se taie, pe urma se masoara. De exemplu, i faimoasele ordonante 215 si 217 privind TVA si impozitul pe profit, erau niste prevederi care aproape ca au blocat exporturile vreme de doua luni. Le-am semnalat, ni s-a dat dreptate si la Guvern, si la Finante, s-a facut un HG pentru rectificarea ordonantelor, dar il tineau ascuns, pentru ca nu aveau taria sa-si recunoasca public greselile. Constat, deci, ca dialogul chiar ii deranjeaza, fiindca le-ar putea demasca incompetenta.”