‘Ne-a atras atenţia numărul mare de reclamaţii din ultima perioadă, la Poliţie şi la ASF, cu privire la clienţii platformelor de tranzacţionare FOREX’, a spus Ursache, care a adăugat că problemele derivă din necunoaştere şi din jocul speculativ al celor care tranzacţionează.

Mai mult, în ultimii trei ani, ESMA – autoritatea europeană privind piaţa de capital – a lansat mai multe alerte din cauza creşterii ofertei firmelor neautorizate pentru astfel de tranzacţii şi pentru a evidenţia riscurile.

ASF a elaborat un proiect de regulament pentru piaţa FOREX care vizează interzicerea activităţii firmelor neautorizate, reguli împotriva practicilor comerciale agresive şi înşelătoare, alinierea la standardele europene.

În România, publicitatea pentru astfel de tranzacţii, făcută de firme care nu sunt autorizate de ASF, este întâlnită foarte des în mediul on-line.

Printre mesajele care apar marţi, pe diverse site-uri româneşti, care promit câştiguri uşoare şi sigure din FOREX figurează ‘Victoria L – M-am trezit şi apoi am făcut 233 euro. Începutul unei zile excelente’ sau ‘Vasile G – Stau pe canapea, tranzacţionez şi urmăresc meciul’. AGERPRES