A crescut numărul persoanelor fizice cu restanţe la bănci şi IFN-uri

A crescut numărul persoanelor fizice cu restanţe la bănci şi IFN-uri
Publicat de Bianca Dobrescu la 5 octombrie 2016, 15:00

Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a crescut cu 4.776, la 750.219 în august, faţă de nivelul din iulie, se arată în datele Băncii Naţionale a României.

Astfel, faţă de luna ianuarie, în august numărul restanţierilor a crescut cu 36.298 de persoane. 

În ceea ce priveşte valoarea restanţelor, acestea se ridicau, în august, la 10,9 miliarde lei, din care peste 4,17 miliarde lei erau în moneda naţională, 4,56 miliarde lei echivalent în euro, 2,11 miliarde lei echivalent în alte valute şi 50 milioane lei echivalent în dolari. 

În funcţie de categoria de întârziere, restanţele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 7,18 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanţe de 62,3 milioane lei cu o întârziere de 61 – 90 de zile, respectiv de 46 milioane lei, între 31- 60 de zile. Agerpres

Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanţului depăşea 1,72 miliarde lei, iar 1,89 miliarde lei – la colectare. 

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.