Amplasat în zona Bariera Bucov, noul magazin are o suprafaţă construită de 15.000 mp şi dispune de 380 de locuri de parcare. Cu șase magazine noi deschise în 2013, Dedeman anticipează o creştere a cifrei de afaceri cu 8%, faţă de 2012, când rulajul a fost de 540 de milioane de euro.

Dedeman, reţeaua fondată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl din Bacău, operează 36 de magazine (365.000 mp suprafaţă de vânzare), două centre logistice, un parc auto propriu, peste 45.000 de produse, ce acoperă 11 domenii, şi are un număr de peste 6.650 de angajaţi.

Cel de-al 37-lea magazin din reţea (14.000 mp) va fi deschis, în primăvara lui 2014, la Sibiu, în urma unei investiţii de 13 milioane euro.

„Lucrările pentru magazinul din Sibiu sunt într-un stadiu destul de avansat. În funcţie de vreme, vom deschide în luna februarie sau martie, cel târziu. Magazinul din Sibiu este primul programat pe 2014 şi al 37-lea din reţea. Prioritatea zero pentru 2014 este deschiderea a încă două magazine în Bucureşti, în sectoarele 1 şi 3. Pe lângă acestea, avem în plan să mai deschidem 1 sau 2 magazine anul viitor. Avem un buget de investiţii de 60-65 milioane euro, cam la acelaşi nivel cu anul 2013”, a declarat Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, pentru Capital.

În urma deschiderii magazinului din Sibiu, numărul total al angajaţilor va depăşi 6.800, Dedeman fiind al doilea cel mai mare angajator din România dintre companiile cu capital 100% autohton, după RCS-RDS.

De asemenea, magazinul din Sibiu va duce suprafaţa totală a reţelei Dedeman la 381.000 mp, de la 367.000 mp cât se estimează pentru finele lui 2013.

Trei companii autohtone (Dedeman, Arabesque și Ambient) îşi dispută cu şapte multinaţionale (Praktiker, Kingfisher (a cumpărat Bricostore), bauMax, Hornbach, Mr. Bricolage, Obi, Leroy Merlin) cele circa 1,7 miliarde de euro, la cât e estimată piaţa de distribuţie a materialelor de construcţii şi bricolaj; micile firme au o pondere de circa 30%.