"Am redus TVA la alimente la 9%, ok, e un lucru bun, un studiu realizat de o universitate americană relevă că atunci când taxa pe consum scade la 7%, evazioniştii nu mai mişcă nimic, deoarece costul evaziunii depăşeşte acest nivel, astfel că nu mai merită să rişti", a declarat Alin Chitu, Tax Partner, Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax, în cadrul emisiunii Capital Tv, difuzată de postul de televiziune B1.

Acesta consideră însă că trebuia intervenit şi la alte aspect, cu mai mare impact asupra economiei şi a amintit că în cadrul dezbaterilor la noul Cod Fiscal, Ionuţ Dumitru, reprezentantul Consiliului Fiscal, a afirmat că "taxa pe stâlp este cea mai mare nenorocire pentru economia românească".

Chitu susţine că noua reglementare, care urmează să fie pusă în vigoare după ce trece de Parlament, "lasă creşterea economiei doar pe seama consumului" şi asta într-o economie în care "suntem importatori pentru majoritatea produselor din supermarketuri".

El a amintit că ne aflăm într-un context internaţional deloc favorabil, menţionând recenta criză din Grecia, invazia refugiaţilor musulmani în Europa şi căderea pieţei de capital din China, resimţită şi la Bura de Valori Bucureşti, unde "s-au pierdut 10 miliarde de lei".

Oficialul Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax crede că în general "legislaţia noastră nu e prost scrisă", dar "de vină e sistemul", viciat de mari lacune de management. "Noul Cod Fiscal era necesar, specialiştii de la Ministerul Finanţelor au făcut eforturi să îl elaboreze, dar apoi a intervenit politicul şi a stricat tot ce se muncise timp de trei ani", a precizat Alin Chitu.

O ţară de casiere la Carrefour

Cine beneficiază de pe urma noii reglementări?

"Iniţial vorbeam de un Cod Fiscal pro business, care încuraja atât afacerile cât şi consumul, dar în forma actual, actul normativ ne întăreşte ideea că suntem o ţară de casiere la Carrefour. În afară de retaileri, mai câştigă instituţiile financiar-bancare, care aveau un TVA de 24% scăzut acum la 20%", a afirmat, în cadrul emisiunii Capital Tv, Gabriel Sincu, Executive Director, Tax at Ernst & Young România.

Acesta crede că păstrarea taxei pe stâlp este "cea mai mare palmă dată economiei", şi susţine că ar fi fost binevenită o reducere a contribuţiilor sociale. "Mai bine schimbam aceste prevederi, de exemplu scădeam contribuţiile la pensii de la 10,5% la 5,5% şi mai lăsam un an TVA la nivelul de 24%", a spus Sincu.

El a explicat avantajele unor astfel de măsuri.

"O reducere a taxelor pe muncă lasă mai mulţi bani în buzunarele oamenilor. Anul trecut am avut o reducere fiscală la angajator, de ce nu am fi avut anul acesta o reducere la angajat? El ar fi primit mai mulţi bani pe fluturaş. Altfel atragi un om căruia îi poţi plăti un salariu mai mare, având un impozit mai mic. De ce nu s-a scutit de la impozitare orice profit reinvestit, care rămâne în firmă, pentru a încuraja firma să investească, să producă valoare adăugată?" – a punctat reprezentantul Ernst & Young.

Te-ar putea interesa și: