Mutare bombă la nivel european! Totul a plecat de la Londra. Ce a făcut premierul Boris Johnson?

Boris Johnson vrea să creeze o nouă alianţă, ca alternativă la Uniunea Europeană. Ucraina este printre invitaţi

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a propus mai multor state europene înfiinţarea unei noi alianţe politice, economice și militare.

Această nouă alianţă ar urma să reprezintă o alternativă la Uniunea Europeană, notează jurnaliştii italieni de la Corriere della Sera.

Marea Britanie ar fi liderul acestei alianţe. Celelalte state care vor fi incluse sunt Ucraina, Polonia, Estonia, Letonia și Lituania.

Turcia este şi ea luată în vedere, însă pentru o dată ulterioară, au precizat surse apropiate de acest subiect.

Iniţiativa lui Boris Johnson ar presupune o alianță de țări care se luptă puternic pentru suveranitatea lor națională, care sunt liberale în economie și hotărâte să contracareze politicile Moscovei.

Premierul Boris Johnson a discutat despre această nouă alianţă cu Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, în timpul vizitei pe care şeful Guvernului de la Londra a efectuat-o la Kiev pe 9 aprilie.

Totuşi, Ucraina nu a susţinut, dar nici nu a respins această propunere, mai scrie Corriere della Sera.

Jurnaliştii italieni mai notează că poziţia lui Volodimir Zelenski s-ar putea schimba radical după summit-ul european de pe 23-24 iunie, în cazul în care liderii Uniunii Europene nu vor recunoaşte atunci statutul Ucrainei de candidat la aderarea la blocul comunitar.

Mutare-şoc şi din partea Rusiei! Se schimbă complet ordinea mondială?

În tot acest timp, nici Rusia nu stă degeaba. Vladimir Putin e la un pas să dea o lovitură importantă la nivel internaţional.

Este vorba despre grupul ţărilor BRICS, din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud. Două noi ţări ar fi interesate să se alăture acestui grup. Este vorba despre Arabia Saudită şi Argentina.

Anunţul a fost făcut joi, 26 mai, de către Serghei Lavrov. Ministrul rus de Externe a declarat, în cadrul unui interviu pentru RT Arabic, că Arabia Saudită şi Argentina manifestă interes faţă de activităţile BRICS.

„Prietenii noștri saudiți și Argentina își arată interesul. Argentina a declarat prin ministrul său de externe, Santiago Cafiero, că dorește să devină membru cu drepturi depline al BRICS”, a precizat, joi, Serghei Lavrov.

Ar fi o lovitură grea dată Statelor Unite, având în vedere că SUA şi Arabia Saudită au o relaţie comercială foarte puternică.

În plus, mai multe ţări arabe sunt interesate de stabilirea unor parteneriate cu OCS (Organizația de Cooperare de la Shanghai).

OCS este o organizație din care fac parte Rusia, China și patru foste republici sovietice din Asia Centrală: Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan și Kârgâzstan, potrivit Wikipedia.

Obiectivul acestei structuri este amplificarea cooperării diplomatice, militare și economice dintre statele membre. OSC a fost fondată în anul 2001, cu scopul declarat pentru a lupta împotriva terorismului și a separatismului, dar este deseori considerată a fi de fapt un mijloc de a contracara influența americană în Asia Centrală, regiune strategică bogată în hidrocarburi.