Nominalizările Galei Premiilor MLNR 2025, la Ateneul Român

Nominalizările Galei Premiilor MLNR 2025, la Ateneul Român
Publicat de Vlad Dima la 20 iunie 2025, 14:03

Sâmbătă, 22 iunie 2025, în sala Ateneului Român, va avea loc Gala Premiilor MLNR, eveniment dedicat recunoașterii excelenței în cercetare, educație, cultură, diplomație și științe aplicate. Premiile, acordate anual, onorează personalități marcante din viața intelectuală și publică a României, fiind grupate pe domenii, fiecare distincție purtând numele unui simbol al valorii academice românești.

Premiile de Excelență, eveniment ajuns la a 12-a ediție, sunt susținute de Marea Lojă Națională din România. Astfel se continuă tradiția colaborării cu Academia Română și cu cele mai prestigioase universități din țară, decernând premii pentru domenii de referință, anume Științe Exacte, Științe Aplicate, Medicină, Diplomație și Politologie, Economie, Educație – Mediu – IT, Artă și Cultură.

Iată nominalizările din acest an.

Premiul „Eugeniu Carada” pentru Economie reunește trei nume importante ale reflecției economice contemporane:

  • Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, pentru lucrarea A Moral History of Monetary and Fiscal Policies, publicată la Cambridge Scholars Publishing;

  • Asist. univ. dr. Alexandra-Claudia Grosu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru volumul Sustenabilitatea datoriei publice a statelor Uniunii Europene, Editura Economică;

  • Prof. univ. dr. ec. dr. ing. Ionuț Purica, Academia Română, pentru studiul Climate Change and Circular Economics: Human Society as a Closed Thermodynamic System, apărut la Editura Elsevier.

Premiul „Nicolae Titulescu” pentru Diplomație și Politologie îi aduce în prim-plan pe:

  • Victor Micula, ambasadorul României la Kiev, pentru eforturile diplomatice în sprijinul Ucrainei;

  • Luca Niculescu, secretar de stat în MAE, pentru coordonarea procesului de aderare la OECD;

  • Cătălin Predoiu, prim-ministru interimar și ministru de interne, pentru coordonarea aderării României la spațiul Schengen.

Premiul „Spiru Haret” pentru Educație, Mediu și IT recompensează contribuții în domeniul învățământului și al cercetării umaniste:

  • Prof. univ. dr. Constantin Cucoș, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, pentru lucrarea Pedagogia;

  • Prof. univ. dr. Marius Turda, Oxford Brookes University, pentru volumul În căutarea românului perfect – o cercetare despre degenerare rasială și selecție socială în România modernă;

  • Prof. univ. dr. Romiță Iucu, Universitatea din București, pentru contribuțiile fundamentale la învățământul superior european și la dezvoltarea diplomei europene (European Degree).

Premiul „Grigore Moisil” pentru Științe exacte are ca nominalizați:

  • Prof. univ. dr. Anton Airinei, pentru lucrări în domeniul științei polimerilor;

  • Prof. univ. dr. Lucian Beznea, pentru cercetări asupra proceselor Markov și problemelor Dirichlet;

  • Dr. Mirel Bîrlan, pentru studii avansate în dinamica asteroizilor și cometelor.

Premiul „Henri Coandă” pentru Științe aplicate evidențiază contribuții de vârf în robotică, inteligență artificială și inginerie:

  • Prof. univ. dr. ing. Dragoș Axinte, University of Nottingham, pentru cercetări asupra roboților moi submilimetrici;

  • Prof. univ. dr. ing. Lucian Bușoniu, UTCN, pentru studii privind planificarea optimistă și robotica inteligentă;

  • Prof. univ. dr. ing. Liviu Marșavina, Universitatea Politehnica din Timișoara, pentru caracterizarea comportării mecanice a materialelor celulare.

Premiul „Carol Davila” pentru Medicină îi onorează pe:

  • Prof. univ. dr. Michael Schenke, UMF Craiova, pentru un studiu clinic despre imunoterapie publicat în Journal for Immunotherapy of Cancer;

  • Prof. univ. dr. Simona Olimpia Dima, director științific al Institutului Clinic Fundeni, pentru dezvoltarea cercetării genomice în România;

  • Prof. univ. dr. Camelia C. Diaconu, șefa Clinicii de Medicină Internă de la Spitalul Clinic de Urgență București, pentru Tratat de Medicină Internă, Editura ALL.

Premiul „Constantin Brâncuși” pentru Artă și Cultură cuprinde:

  • Prof. univ. dr. Mircea Mihăieș, Universitatea de Vest, pentru volumul A doua viață a lui Corto Maltese;

  • Conf. univ. dr. Lucian Dindirică, pentru înființarea la Craiova a Muzeului Cărții și Exilului Românesc;

  • Dirijorul Cristian Măcelaru, pentru albumul cu lucrări simfonice de George Enescu, lansat în aprilie 2024 la Paris cu Orchestra Națională a Franței.

Gala din acest an stă sub semnul excelenței interdisciplinare și al angajamentului public, reunind laureați din mediul universitar, diplomatic, științific și artistic. Ceremonia va include momente muzicale, discursuri ale membrilor Academiei Române și va fi transmisă în direct de TVR 2.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.