Nokia vrea vânzări mai mari cu 10% în 2010
Grupul finlandez Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, anticipează vânzări în creştere cu circa 10% anul viitor, peste estimările celor mai mulţi analişti.
Totodată, Nokia mizează pe o marjă de profit operaţional de 12-14% în 2010 (profit operaţional raportat la venituri), nivel similar cu cel înregistrat în primele nouă luni ale acestui an.
Principalul rival al Nokia, Samsung Electronics, a prezentat la începutul acestei săptămâni o prognoză optim
Grupul finlandez Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, anticipează vânzări în creştere cu circa 10% anul viitor, peste estimările celor mai mulţi analişti.
Totodată, Nokia mizează pe o marjă de profit operaţional de 12-14% în 2010 (profit operaţional raportat la venituri), nivel similar cu cel înregistrat în primele nouă luni ale acestui an.
Principalul rival al Nokia, Samsung Electronics, a prezentat la începutul acestei săptămâni o prognoză optimistă pentru vânzările de telefoane mobile în 2009, datorită creşterii fulminante a pieţei modelelor touchscreen.
Acţiunile Nokia au scăzut cu 1,7% pe bursa de la Helsinki după anunţul de miercuri, în timp ce indicele bursier european al sectorului IT cobora cu 0,7%.
Nokia şi ceilalţi producători de telefoane mobile au fost afectaţi sever în acest an de scăderea cheltuielilor de consum, în timp ce segmentul de piaţă al modelelor scumpe creşte, dar se aglomerează tot mai mult.
SURSA: Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





