Vânzările de telefoane mobile au crescut în al doilea trimestru cu 13,8%, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut, la 325,6 milioane de unităţi, concurenţa de pe piaţa de profil ducând la scăderea preţurilor, potrivit companiei de cercetare Gartner, preluată de RTT News.

În al doilea trimestru, vânzările de telefoane mobile inteligente au avut o pondere de 19% în total. Pe această nişă de piaţă, vânzările au crescut cu 50,5%, la 61,6 milioane de unităţi.

Gartner apreciază că lansarea unor noi produse de către Apple şi Motorola şi reducerea preţurilor de comercializare au contribuit la consolidarea vânzărilor de mobile inteligente. În schimb, lipsa unor componente a afectat volumul livrărilor pentru unele din cele mai populare aparate noi.

Pe piaţa generală a telefoanelor mobile, supremaţia aparţine grupului finlandez Nokia, cu o cotă de 34,2%, în scădere însă faţă de nivelul de anul trecut, de 36,8%. Poziţia a doua este ocupată de Samsung Electronics, cu o cotă de piaţă de 20,1% (19,3% în al doilea triemstru din 2009).

Apple s-a menţinut pe locul 7, deţinând 2,7% din piaţa mondială. Pe segmentul smartphone, compania a rămas pe poziţia a treia.

În perioada aprilie-iunie, cotele de pe piaţa mobilelor ale companiilor Samsung, Research In Motion, HTC, Apple şi ZTE au crescut, iar cele ale Nokia, LG, Sony Ericsson şi Motorola au scăzut.

Compania de cercetare anticipează că, în a doua jumătate a anului, lansarea unor sisteme de operare actualizate va ajuta la menţinerea trendului privind mobilele inteligente şi va susţine inovaţia.

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: