Rezultatul operaţional a trecut de la pierderi de 318 milioane de euro în perioada ianuarie-septembrie 2019, la 444 milioane de euro câştig în acest an, conform agerpres.ro

Reducerea costurilor operaționale

Potrivit reprezentanţilor Nokia, îmbunătăţirea rentabilităţii s-a datorat în special reducerii costurilor operaţionale, ca urmare a măsurilor de economisire şi unor cheltuieli mai mici cu amortizarea şi personalul, precum şi majorării profitului brut.

Compania, unul dintre primii trei mari producători mondiali de echipamente de telefonie mobilă, alături de Huawei şi Ericsson, a încasat în perioada menţionată 15,299 miliarde de euro, în scădere cu 7,2% în termeni interanuali.

Nokia a atribuit această scădere reducerii vânzărilor de reţele de telecomunicaţii şi servicii asociate, deşi, în realitate, toate diviziile sale au avut încasări interanuale mai mici.

Conform sursei citate, pandemia de COVID-19 a afectat afacerile companiei, în special din cauza închiderii unor fabrici, ceea ce a avut un impact asupra vânzărilor de circa 200 milioane de euro, dar reprezentanţii grupului consideră că aceste vânzări nu s-au pierdut ci se vor realiza mai târziu.

Veniturile companiei s-au redus în aproape toate regiunile, cu excepţia Orientului Mijlociu şi Africii, unde au crescut cu 6%, şi a Europei, unde încasările nu au variat şi s-au situat în jurul a 4,72 miliarde de euro.

În America de Nod, principala sa piaţă în prezent, vânzările au scăzut cu 1%, la 4,83 miliarde de euro, în timp ce diminuările cele mai semnificative au avut loc în China, unde încasările au totalizat 955 milioane de euro (minus 30%), şi în America Latină – 720 milioane de euro (minus 28%).

Nokia Networks, divizia de reţele de telecomunicaţii, a avut încasări de 11,825 miliarde de euro, în scădere cu 7%, iar Nokia Software, noua divizie ce grupează afacerile esenţiale ale companiei, după ultima restructurare, a facturat 1,795 miliarde de euro (minus 5%).

La rândul său, Nokia Technologies, responsabilă cu gestionarea portofoliului de patente şi licenţe, a avut o reducere a veniturilor de 8%, până la 1,020 miliarde de euro.