După ce a ieşit din afacerea Gepa, pe care a vândut-o cu circa două milioane de euro, George Pădure s-a reorientat spre sectorul imobiliar. Planurile sale vizează extinderea activităţii în Ucraina, Albania sau Vietnam, şi, colateral, vânzarea de bijuterii.

"La viaţa mea am vândut hârtie, electronice, mobilă, chimicale. Acum, vând apartamente. Un adevărat manager trebuie să poate face lucrurile astea“, spune George Pădure. Acesta a intrat în afaceri în România imediat după Revoluţie, iar câţiva ani mai târziu, a înfiinţat reţeaua de electronice Gepa Electro Center. În 1997, Pădure şi asociatul său belgian Juan Berruezo au încercat să adune prin ofertă publică fonduri pentru extinderea lanţului de magazine în ţară. Operaţiunea a eşuat, iar Pădure a fost acuzat că nu ar fi informat acţionarii de situaţia financiară a firmei. În anul 2002, Gepa şi-a schimbat profilul de activitate, orientându-se către comercializarea produselor de mobilier decorativ şi canapele din piele. Patru ani mai târziu, compania a fost vândută fondului de investiţii american Philadephia Estate Resort, pentru circa două milioane de euro.
Un pic mai bine pentru afacerile lui Pădure a fost acum un an şi jumătate. „Am vândut atunci ultimul magazin, cel din Dorobanţi, şi, astfel, mi-am asigurat capitalul de lucru pentru lansarea Metropolis“, îşi aminteşte fostul primar al Sectorului 1. Metropolis, amplasat în apropiere de Piaţa Chibrit, este un proiect rezidenţial cu o valoare de piaţă de circa 50 de milioane de euro, care a fost vândut în totalitate într-un an de zile.

De curând, omul de afaceri a lansat al doilea proiect, Sigma Residence and Garden. Amplasat în zona de nord a Capitalei, proiectul va valora, potrivit estimărilor, peste 200 de milioane de euro şi va include 1.500 de apartamente, pe care George Pădure speră să le vândă repede, aşa cum s-a întâmplat şi cu cele din primul său proiect. Ambele proiecte sunt dezvoltate, de data aceasta, alături de Berruezo junior. „Când l-am cunoscut pe partenerul meu de afaceri belgian, fiul acestuia avea patru ani. Acum, facem business împreună“, explică Pădure.

Însă nu doar imobiliarele îl atrag acum pe Pădure. „Mă gândesc să intru în afaceri cu bijuterii. Nu am mai făcut asta până acum, dar pregătesc, alături de partenerii mei din Belgia, cu care dezvolt şi proiectele imobiliare, o afacere cu aur şi diamante. În viaţă trebuie să cauţi şi să găseşti oportunităţi“, se justifică acesta.

Totuşi, interesul cel mai ridicat îl păstrează pentru proiectele imobiliare. Intenţionează însă să deruleze afaceri nu doar în România, aşa că se uită atent la o serie de pieţe din regiune, dar şi din Asia. „Uite, de exemplu, mă interesează Ucraina, unde cred că vom intra curând, dar şi Albania sau Vietnamul. Sunt ceva riscuri acolo, evident, dar şi câştigurile sunt pe măsură“, exemplifică Pădure.

Până atunci, va încerca să-şi extindă investiţiile imobiliare în ţară. „Vom dezvolta un proiect rezidenţial şi în Braşov, care va include şi o galerie comercială“, detaliază omul de afaceri. Împreună cu partenerii săi deţine terenuri de circa 50 de milioane de euro în ţară, din care cel mai mare este cel din Braşov, de patru hectare. Finanţarea va fi asigurată atât din fonduri proprii, cât şi prin credite obţinute de la diverse bănci. Pentru fiecare proiect a fost înfiinţată o companie care se ocupă atât de dezvoltare, cât şi de vânzări. Cât priveşte preţurile, omul de afaceri susţine că acestea nu se vor modifica. „La Metropolis aşa a fost. Am anunţat un preţ şi cu ăla s-au vândut locuinţele. Oamenii sunt deranjaţi şi privesc cu neîncredere aceste modificări de preţ. În plus, dacă nu vinzi, ce faci? Ieftineşti la loc?“, se întreabă afaceristul.

Criza financiară nu e o problemă

De criza de pe piaţa financiară internaţională, care continuă să afecteze şi imobiliarele, Pădure nu se teme. Spune că e optimist, altfel nu se băga în această afacere. „Nu  cred că noi vom fi prea atinşi de criză. Şi, hai să fim serioşi. Dacă zice Patriciu că vine criza şi tu ai banii sau creditul aprobat, rămâi la mama acasă sau îţi cumperi o locuinţă?“, continuă Pădure, în opinia căruia este evident că se încearcă influenţarea pieţei. „Cine vinde, vrea să crească preţurile, cine cumpără, preferă contrariul şi, ca atare, niciodată nu va apărea echilibru în opinii.“ El preconizează că, în câţiva ani, evoluţiile de pe piaţa imobiliară autohtonă se vor calma, dar aceasta îşi va continua dezvoltarea. „Viteza de rotaţie va scădea, dar asta nu înseamnă că piaţa va cădea. Doar se maturizează“. 

Obiectiv

750 de milioane de euro susţine George Pădure că va investi în proiecte imobiliare, până în 2012, alături de partenerii săi de afaceri din Belgia. Momentan, valoarea de piaţă a proiectelor sale este de circa 275 de milioane de euro

1.800 de apartamente

Metropolis Residence
Proiectul a fost lansat anul trecut, iar în prezent, vânzările sunt încheiate, lucrările fiind la stadiul de finisaje. Complexul rezidenţial se află în apropierea pieţei Chibrit, include aproape 300 de apartamente şi are o valoare de piaţă de 50 de milioane de euro. Preţul de vânzare a fost de 1.200 de euro/mp + TVA, iar livrarea către proprietari se va face, potrivit dezvoltatorului, în luna octombrie a acestui an. Proiectul a fost vândut în doar un an de zile de la demararea lucrărilor de construcţie.

Sigma Residence & Gardens
Ansamblul este construit pe un teren de 33.000 mp, în apropierea Lacului Plumbuita din Bucureşti, şi cuprinde 1.500 de apartamente, peste 20.000 mp spaţii comerciale şi 14.000 mp spaţii verzi şi grădini. Valoarea de piaţă a acestui proiect, ce include 57 de tipuri de unităţi locative, este de aproximativ 225 de milioane de euro, acesta fiind scos recent la vânzare. Preţul cerut pe mp este de 1.290 de euro+TVA. Desfăşurarea construcţiei se face în mai multe etape, finalizarea lucrărilor fiind stabilită pentru anul 2011.

Capital – Editia nr. 20, data 21 mai 2008