Consumatorii europeni afluenţi din clasa de mijloc pot fi găsiţi mai degrabă căutând chilipiruri pe Internet, decât făcând paradă de bogăţia lor în magazine de firmă sau aruncând banii pe vacanţe luxoase. Un nou studiu realizat de MasterCard arată că binecunoscutele obiceiuri de consum ale „noilor îmbogăţiţi” („les nouveaux riches”), care au constituit consumerismul opulent sunt acum de domeniul trecutului. Cheltuielile peste măsură sunt înlocuite de un stil de viaţă mai discret.
Studiul, realizat pe un eşantion de 3.500 de persoane din această categorie din Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Rusia şi Irlanda, a fost realizat de MasterCard în colaborare cu Future Laboratory. Numărul consumatorilor afluenţi din clasa de mijloc (cei care câştigă peste 50.000 de euro pe an) înregistrează una dintre cele mai mari creşteri, comparativ cu alte segmente ale populaţiei din Europa. Acest grup îşi foloseşte însă bogăţia într-un mod cu totul diferit de stereotipurile opulenţei din anii trecuţi, în ciuda venitului mare pe care îl deţine.
În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber, relaxarea în familie este alegerea preferată de 42,7% dintre francezi, 40,7% dintre irlandezi, 37% dintre englezi şi 33,7% dintre ruşi, în timp ce pentru germani (29,1%) şi italieni (24,1%) reprezintă a doua opţiune, după cea privind escapadele singuri. O vacanţă luxoasă într-o destinaţie exotică este aleasă de mult mai puţini, în frunte aflându-se englezii, cu 19% dintre opţiuni.
Cu toate că îşi permit aproape orice, cei mai mulţi (46,5%) dintre cei care au participat la studiul MasterCard spun că analizează cu atenţie ofertele şi preţurile pe Internet, comparând diverse site-uri sau apelează la recomandările cunoştinţelor, înainte de face o achiziţie.
Doar 6,2% dintre europenii cu venituri mari cumpără ce îşi doresc, indiferent de preţ. Britanicii sunt primii în top în ceea ce priveşte căutarea celor mai bune oferte înainte de a se decide (57%), urmaţi de germani (49%).
Studiul a arătat, de asemenea, că elita Europei este prudentă în privinţa cheltuielilor, peste 29% dintre respondenţi cred că un venit mare îi face mai conservatori în opinii şi cu o disponibilitate mai mică de a-şi asuma riscuri – atât personale, cât şi financiare. Această categorie are o viziune pe termen lung în ceea ce priveşte managementul finanţelor personale, 35% dintre europenii cu venituri mari fiind de părere că trebuie să economisească.
În ciuda prudenţei lor, ar fi greşit să îi catalogăm pe reprezentanţii acestei categorii drept zgârciţi. Peste 37% dintre respondenţi cred că este foarte important să îşi folosească banii pentru acte de caritate. 45% dintre francezi se implică în proiecte sociale, fiind de părere că trebuie să-şi utilizeze o parte din venituri pentru cauze nobile. Ei sunt urmaţi de irlandezi (42%), în timp ce ruşii se află în coada listei (26%).
Cercetarea a indicat, de asemenea, că numai 3% din segmentul consumatorilor afluenţi consideră cardurile de credit ca fiind o „tentaţie”, în timp ce 44% dintre aceştia le consideră o metodă de plată convenabilă, iar 25%, un mijloc util de administrare a banilor.
Sursa: Mastercard