Noi criterii stricte de integritate. Participarea lui Viorel Hrebenciuc la evenimentul din Japonia aduce modificări la nivelul MAE
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea - MAE
Ministerul Afacerilor Externe anunţă măsuri ferme pentru protejarea imaginii României, după ce Viorel Hrebenciuc, condamnat pentru corupţie, a apărut la un eveniment organizat la Osaka. Deşi MAE nu a fost implicat în organizare, instituţia va introduce clauze suplimentare în parteneriatele sale şi va exclude pentru cel puţin doi ani organizaţiile care colaborează cu persoane condamnate penal.
MAE schimbă regulile parteneriatelor după participarea lui Viorel Hrebenciuc la un eveniment în Japonia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat măsuri ferme pentru protejarea imaginii României în parteneriatele cu instituții neguvernamentale, în urma scandalului iscat de participarea lui Viorel Hrebenciuc la un eveniment din Japonia.
MAE va introduce clauze suplimentare privind reputația partenerilor și va exclude, pentru cel puțin doi ani, organizațiile care colaborează cu persoane condamnate penal.
Reacția oficială vine după ce presa a relatat că Viorel Hrebenciuc, fost politician condamnat definitiv pentru fapte de corupție, a luat parte la un eveniment desfășurat la Osaka, în cadrul Expoziției Mondiale din 2025.
MAE a subliniat că manifestarea nu a fost organizată de Pavilionul României și nu a avut caracter oficial, ci a fost inițiativa Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), desfășurându-se în afara spațiului administrat de România.
Ministerul a precizat că nu a fost informat despre acest eveniment și nu a avut nicio implicare logistică sau financiară în organizarea sa.
În contextul afectării imaginii țării, MAE anunță că viitoarele colaborări cu instituții nonguvernamentale vor include criterii stricte de integritate, iar organizațiile care compromit reputația României prin asocierea cu persoane condamnate vor fi excluse automat din parteneriatele instituționale.
„Având în vedere impactul reputaţional al unor asemenea evenimente asupra cărora MAE nu are control, parteneriatele instituţionale ale ministerului cu instituţii nonguvernamentale cum sunt Camerele de Comerţ vor include, suplimentar clauzelor actuale, prevederi specifice legate de imaginea României.
În mod practic, se va avea în vedere excluderea automată de la parteneriate cu MAE, pe o durată de timp de cel puţin doi ani, a instituţiilor care, prin activităţile derulate, afectează imaginea şi reputaţia României prin asocierea cu persoane condamnate penal, respectiv organizaţii asociate unor acte de corupţie, trafic de influenţă sau activităţi incompatibile cu standardele MAE”, este poziția oficială a ministerului condus acum de Oana Țoiu.
Viorel Hrebenciuc, „eminența cenușie” a PSD timp ce aproximativ două decenii
Viorel Hrebenciuc, considerat de mulți „eminența cenușie” a social-democraților, a fost unul dintre cei mai influenți lideri ai PSD timp de aproximativ două decenii, până când a fost nevoit să se retragă din viața politică activă din cauza problemelor penale.
În 2014, a fost acuzat de DNA pentru trafic de influență și implicare în retrocedări ilegale de păduri, ceea ce l-a determinat să-și dea demisia din Camera Deputaților. Deși a primit inițial o condamnare de 2 ani de închisoare cu executare, a scăpat la apel din cauza prescrierii faptelor.
Totuși, a fost încarcerat într-un alt dosar, în care, în septembrie 2021, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare. Procurorii DNA l-au acuzat că a intervenit pe lângă funcționari ai Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) pentru a anula decizia de retragere a licenței postului Giga TV, controlat de Gheorghe Ștefan, cunoscut drept „Pinalti”, fost primar al municipiului Piatra Neamț.
Hrebenciuc a fost eliberat condiționat în iulie 2022, după ce a executat mai puțin de o treime din pedeapsa primită.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




