Planurile de partid stabileau creșteri pentru fiecare cincinal și se spera la atingerea unui fel de paradis terestru dacă se lua în calcul existența locurilor de muncă proaspăt înființate.
Sporeau și posturile de specialiști cu studii superioare, foarte căutate de tinerii ce fuseseră înregimentați în numeroasele facultăți tehnice.
Totuși, nivelul de trai n-a vrut să crească și oamenii au ajuns să stea la imense cozi pentru orice. Nici măcar pâinea nu era din belșug.
Orașele erau cufundate în întuneric ca-n vreme de bombardament. Gerul din case ducea la îmbolnăviri grave. Cum se explică acest fenomen?
Simplu. Industria nu producea ceva interesant pentru piața internă și pentru cea externă, banii câștigați cu greu fiind tocați în industria de armament. Aici erau topite cele mai bune materii prime și cantități uriașe de energie electrică erau necesare pentru asamblarea produselor morții.
Numai Germania capitalistă s-a trezit după reunificare cu 3.031 de tancuri T-72 și T-62, 5.744 transportoare blindate, 2.140 tunuri, 1,2 milioane de arme de infanterie și 400 de avioane militare.
Depozitele erau burdușite cu 300.000 t de muniții de toate tipurile. Toate statele socialiste au dus politici de înarmare intensivă pentru realizarea revoluției mondiale, pentru cucerirea planetei.
România comunistă a comandat în Uniunea Sovietică 850 de tancuri T-55 atunci când se împrumuta de pe la băncile capitaliste.
Conducerea de la București se simțea bogată și a investit enorm în fabrici de război. A venit apoi falimentul din 1980 și s-a ajuns la cartelă și alimentație zisă rațională.
Dragostea de tun duce la lipsa de unt.
