Nicușor Dan a promulgat legea. Comercianții vor fi amendați dacă nu înlocuiesc produsele neconforme
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin - Nicușor Dan
Nicușor Dan a anunțat promulgarea unei legi care întărește protecția consumatorilor prin introducerea unor sancțiuni ferme pentru comercianții care nu respectă obligația de a înlocui produsele neconforme.
Noua reglementare prevede amenzi cuprinse între 5.000 și 25.000 de lei, aplicabile atât comercianților care vând produse fizic, cât și celor care operează în mediul online, potrivit informațiilor transmise de Nicușor Dan. Măsura se aplică în situațiile în care cumpărătorul constată o neconformitate în termen de cel mult 30 de zile de la achiziție, iar comerciantul nu asigură înlocuirea produsului.
Legea promulgată de Nicușor Dan urmărește să garanteze aplicarea corectă a drepturilor prevăzute de lege
Potrivit explicațiilor oferite pe Facebook, această modificare legislativă urmărește să garanteze aplicarea corectă a drepturilor prevăzute de lege și să ofere consumatorilor un nivel mai ridicat de protecție.
Într-un context în care achizițiile online sunt tot mai frecvente, iar problemele legate de calitatea produselor devin o preocupare constantă, legea vine ca un instrument suplimentar pentru a responsabiliza comercianții și pentru a descuraja practicile abuzive.
„Am promulgat săptămâna aceasta legea care introduce amendarea comercianților cu sume cuprinse între 5.000 și 25.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a înlocui produsele achiziționate, fie fizic, fie online, atunci când cumpărătorul constată o neconformitate în termen de cel mult 30 de zile de la achiziție”, a scris Nicușor Dan pe pagina personală de Facebook.

Inițiativa legislativă a fost depusă de un grup format din 23 de deputați și senatori liberali
Proiectul de lege prin care a fost introdus acest sistem de sancțiuni modifică articolul 18 alineatul 1 litera b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2021, act normativ care reglementează aspecte legate de contractele de vânzare de bunuri.
Inițiativa legislativă a fost depusă de un grup format din 23 de deputați și senatori liberali, fiind justificată de nevoia de a asigura respectarea obligațiilor comercianților în relația cu consumatorii.
Actul normativ marchează un pas important pentru consolidarea protecției consumatorilor
Parcursul legislativ al proiectului a inclus adoptarea în Senat pe 24 iunie și votul final în Camera Deputaților pe 29 octombrie. Odată cu promulgare, actul normativ a devenit Legea nr. 190/2025, marcând un pas important pentru consolidarea cadrului legal în domeniul protecției consumatorilor din România.
„Această modificare asigură aplicarea corectă a drepturilor prevăzute de lege și întărește protecția consumatorilor”, susține șeful statului în postare.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





