Va fi implementat impozitul progresiv în România? Nicolae Ciucă anunță o analiză: „Am stabilit”

Totuși, premierul a ținut să sublinieze că în acest an nu va fi modificat sistemul de impozitare din România și nu vor fi introduse taxe noi.

„În discuțiile din coaliție am stabilit ca la nivelul Ministerul Finanțelor să avem o analiză, analiză care, ulterior, o să fie discutată dezbătută cu reprezentanții instituțiilor de specialitate, cu reprezentanții mediului de afaceri, cu reprezentanții mediului asociativ și vom căuta ca prin măsurile pe care le vom luasă asigurăm o optimizare a mediului fiscal. Nu cred că trebuie să vorbim de taxe noi, de alte măsuri, în condițiile în care vedem cu toții vedem cu toții contextul în care ne desfășurăm activitatea”, a declarat Nicolae Ciucă.

De asemenea, acesta a fost întrebat dacă este de acord cu introducerea impozitului progresiv în locul cotei unice.

„Anul acesta nu va fi modificat sistemul de impozitare, nu vom avea taxe noi. Pentru tot ceea ce e de făcut trebuie să găsim soluții pentru optimizare fiscală. Nu putem să discutăm azi, aici, de taxe care să vină peste noapte și să impacteze cât se poate de negativ asupra planurilor de afaceri. (…) Termenul de analiză a fost stabilit la două săptămâni, după care urmează dezbateri”, a răspuns premierul, punctând că Executivul caută soluții pentru protejarea persoanelor vulnerabile și trebuie să țină cont de impactul inflației asupra cetățenilor.

„În acest an putem să discutăm despre orice măsură după ce avem o analiză la finele primului semestru”, a completat Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu a anunțat anterior o „redimensionare” a impozitelor

Amintim că declarația premierului a venit după ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat anterior o „redimensionare” a impozitelor. În urma celor spuse de liderul social democrat, Marius Budăi a declarat că în România cota unică de impozitare nu există. Acesta a dat exemple diferite situații și procente care sunt aplicate în prezent în țară.

„Noi în România nu mai avem impozitare unică. (…) Avem pensionari care până la 2.000 de lei nu plătesc absolut niciun leu impozit şi se plăteşte doar pentru suma de peste 2.000 de lei. Avem în economie (…) societăţi comerciale care plătesc 1% impozit pe venit, alţii care plătesc 16% impozit pe profit şi exemplele pot continua”, a declarat Marius Budăi.