Nelu Tătaru, mesaj pentru cei care au protestat în legătură cu organizarea pelerinajului. Să ne gândim la cei care și-au pierdut viața

Nelu Tătaru, mesaj pentru cei care au protestat în legătură cu organizarea pelerinajului. Să ne gândim la cei care și-au pierdut viața

Sursă: INQUAM Photos, Sabin Cîrstoveanu.

Publicat de Leonard Bădilă la 11 octombrie 2020, 22:48

Nelu Tătaru transmite un mesaj pentru persoanele nemulţumite de faptul că nu se mai organizează pelerinajul de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Conform celor spuse de ministrul Sănătății, aceștia trebuie să înțeleagă că sărbătoarea se suprapune cu un context pandemic.

Ministrul Sănătății a fost întrebat ce mesaj are pentru cei care au protestat două zile la rând în faţa Mitropoliei Moldovei în legătură cu organizarea pelerinajului. Acesta a subliniat că trebuie „să ne gândim totuşi la cei care sunt în spitale, la cei care şi-au pierdut viaţa şi la corpul medical.”

„Să se gândească că avem o sărbătoare religioasă într-un context pandemic. Tot ceea ce a însemnat acest an a însemnat un an diferit faţă de ceilalţi ani atât ca sărbători pascale, ca Rusalii, vacanţe, început de an, ca şcoală în general. Haideţi să gândim că trebuie să adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj.

Să ne gândim totuşi la cei care sunt în spitale, la cei care şi-au pierdut viaţa şi la corpul medical. Suntem acolo, şi noi avem credinţa în suflet, cu toţii o avem, toţi ne rugăm şi la intrarea în schimb şi la ieşirea din schimb şi pentru cei care îi îngrijim”, a transmis Nelu Tătaru.

Mesajele autorităţilor au fost clare

De asemenea, ministrul Sănătăţii a precizat că mesajele autorităţilor au fost clare inclusiv în discuţiile cu reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi cei ai Patriarhiei, punctând din nou faptul că regulile trebuie respectate.

„Cred că mesajele noastre au fost destul de clare inclusiv în discuţiile pe care le-am avut cu Patriarhia sau Mitropolia. S-ar părea că evoluţia ar trebui să ne reaşeze pe toţi, să ne respectăm partea noastră de treabă.

Noi suntem aici, sistemul medical este aici, capacităm numărul de paturi, capacităm numărul de paturi din Terapie Intensivă, după cum aşteptăm ca din partea celor care participă la aceste activităţi să respecte nişte reguli”, a adăugat Nelu Tătaru.

Sursă foto: INQUAM/Sabin Cîrstoveanu.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.