Nelu Tătaru: „Acum vine perioada cea mai dificilă!” Sunt 24 de tulpini deja identificate, alte 13 sunt în lucru
Sursă foto: Inquam Photos, Cristi Vescan
Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că urmează perioada cea mai dificilă, deoarece aproximativ toate persoanele care au vrut să se vaccineze au făcut deja acest lucru. Acesta a precizat că pandemia nu s-a încheiat. Valul patru din toamnă este așteptat de specialiști.
Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că urmează perioada cea mai dificilă, deoarece aproximativ toate persoanele care au vrut să se vaccineze au făcut deja acest lucru.
„Avem şi perioada de relaxare în care, poate, suntem păcăliţi să credem că s-a terminat”, atrage atenţia Nelu Tătaru, precizând că pandemia nu s-a încheiat şi doar de atingerea imunizării colective depinde „un val patru uşor” în toamnă.
Întrebat, marţi, la Digi 24, dacă vom ajunge la 10,4 milioane de persoane vaccinate în toamnă, Nelu Tătaru a afirmat:
„Este ceva de dorit, dar, având în vedere că până acum am vaccinat toţi doritorii, cei care au solicitat, au avut comorbidităţi, au intrat în clasele 1, 2 şi 3, cred că acum vine perioada cea mai dificilă mai ales că avem şi perioada de relaxare în care, poate, suntem păcăliţi să credem că s-a terminat”.
Nelu Tătaru: Pandemia nu s-a încheiat
„Noi trebuie să ajungem la o imunizare de 60 – 70% care înseamnă atât vaccinare, cât şi trecere prin boală. Cred că nu este momentul să alegem dacă ne vaccinăm sau trecem prin boală. Cred că ar trebui să alegem să ne vaccinăm”, a mai afirmat Tătaru, precizând că ”suntem la o imunizare în masă – vaccinare şi trecere prin boală – de 30 – 40%”.
Fostul ministru al Sănătăţii a precizat că pandemia nu s-a încheiat. Valul patru din toamnă este așteptat de specialiști și totul depinde doar de atingerea imunizării colective, a precizat fostul ministru.
„Cred că ţine farte mult de noi, atât ca atitudine, cât şi la ritmul de vaccinare (…) După cum spun specialiştii, sunt 24 de tulpini deja identificate, alte 13 sunt în lucru. Sunt 37 dacă le adunăm. Fiecare tulpină va produce o anumită patologie la nivelul fiecărui organism în parte. Sutem o particularitate fiecare dintre noi (…) Vaccinarea duce la scăderea numărului de decese şi la reducerea numărului de pacienţi în ATI”, a mai declarat Nelu Tătaru.
Sursă foto: Inquam Photos, Cristi Vescan
Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





