Rusia şi Ucraina nu au semnat un nou acord de schimb de prizonieri în Turcia, declară joi însărcinata rusă cu drepturile omului, Tatiana Moskalkova. Acesta a precizat că declaraţii pe care le-a făcut anterior cu privire la un eventual acord au fost interpretate greşit.

Referindu-se la informațiile din presă potrivit cărora a fost încheiat un nou acord privind schimbul de prizonieri, Moskalkova a subliniat că „cineva a înțeles greșit ceva”. Comisarul a explicat că subiectul discuțiilor sale cu reprezentantul ucrainean a vizat rezultatele activității lor anterioare, precizând că schimburile în cauză „au avut loc deja”, a arătat AFP.

Schimb de prizonieri la sfârșitul anului trecut

Moscova și Kievul au făcut schimb de prizonieri de mai multe ori de la începutul crizei ucrainene. Anterior, Rusia şi Ucraina au făcut schimb de prizonieri de război, cu puţin timp înainte de trecerea într-un nou an.

Şeful biroului prezidenţial de la Kiev, Andrii Iermak, a precizat într-un comunicat distribuit pe Telegram că 140 de soldaţi s-au întors acasă. Agenţia de ştiri rusă TASS a transmis la rândul ei că armata rusă şi-a recuperat 82 de combatanţi. Nu au fost furnizate detalii privind momentul sau locul schimbului. Ruşii eliberați, în mare parte soldaţi răniţi, au fost transportaţi imediat la Moscova pentru continuarea tratamentului, a precizat TASS.

Între ucrainenii eliberaţi s-au numărat opt femei, precum şi răniţi şi combatanţi din Mariupol. „Bine aţi venit acasă, dragii noştri”, a mai scris Iermak pe Telegram.

Momentul în care fiecare parte a schimbat 144 de prizonieri de război

Pe 14 decembrie 2022, șaizeci şi patru de ucraineni şi un american au fost eliberaţi într-un nou schimb de prizonieri între Kiev şi Moscova. De altfel, un oficial rus a arătat, anul trecut, că cel mai mare schimb între Rusia și Ucraina a avut loc, până la acel moment, în iunie, când fiecare parte a schimbat 144 de prizonieri de război.

„Cu participarea Crucii Roşii, a fost posibil să se organizeze dialogul cu Kievul privind schimbul de prizonieri şi de soldaţi morţi. Până în prezent au fost efectuate 27 de astfel de operaţiuni”, a declarat adjunctul ministrului rus al apărării, Aleksandr Fomin, la o întâlnire cu ataşaţii militari străini.

Potrivit Kievului, peste 1.400 de prizonieri ucraineni de război au fost eliberaţi până acum în cadrul unor schimburi cu Rusia.