Campania de introducere a pensiilor private obligatorii a mers mai bine decât se aşteptau iniţial atât administratorii de fonduri, cât şi autorităţile. Să fi fost introducerea pensiilor private obligatorii excepţia de la haosul care a însoţit orice tentativă de reformă din România?

Scandalul pornit pe marginea pensiilor private în ultima săptămână de semnare a adeziunilor demonstrează însă că România nu se abate de la regulă. Două au fost iniţiativele care au stârnit discordia. Parlamentarii şi sindicaliştii s-au trezit, la peste trei ani de la elaborarea legii pensiilor, că au idei geniale: să impună randamente peste rata inflaţiei şi să cadorisească fondurile mici cu mii de clienţi pe care acestea n-au reuşit să le adune singure. Ambele iniţiative, dacă vor fi implementate, sunt periculoase.

Impunerea unor randamente care să acopere inflaţia pare, la prima vedere, o iniţiativă în interesul clienţilor. Însă, cum fondurile de pensii sunt obligate să plaseze circa 90% din bani în instrumente cu risc scăzut – adică titluri de stat şi depozite, randamentele vor depinde mai degrabă de voinţa Finanţelor şi a BNR. În plus, şi legea actuală asigură deja o protecţie a investitorilor împotriva performanţelor slabe, prin eliminarea fondurilor cu randamente sub media pieţei.

Cea de-a doua iniţiativă, de a schimba modul de alocare a clienţilor care nu şi-au ales un fond de pensii până la 17 ianuarie, poate crea distorsiuni şi mai mari. Alocarea trebuia să se facă în funcţie de cotele de piaţă ale administratorilor. Însă jocurile de interese şi presiunile sindicatelor, acţionare într-un fond codaş, au făcut ca autorităţile să ia în calcul varianta împărţirii celor circa 700.000 de nehotărâţi în mod egal, în jur de 39.000 de clienţi pentru fiecare fond. După ce unii administratori n-au reuşit în patru luni să adune nici o mie de clienţi, ei vor primi de 40 de ori mai mult. O astfel de măsură ar distorsiona piaţa, unul dintre criteriile de măsurare a performanţei companiilor fiind abilitatea de a atrage cât mai mulţi clienţi. În plus, fondurile mari şi-au anunţat intenţia de a cumpăra jucătorii mai mici şi este de aşteptat ca preţurile să depindă în mare măsură de mărimea portofoliului. În aceste condiţii, statul n-ar proteja piaţa de un monopol, ci ar oferi fondurilor cu performanţe sub media pieţei o primă substanţială în cazul unei vânzări.