Ieri, Dow Jones a trecut pentru prima dată în istorie de pragul psihologic de 15.000, iar Standard & Poor’s 500 a atins un nou record pentru a patra zi la rând. Să semnaleze cumva bursele că ne așteaptă o revenire economică solidă, iar asta să se vadă și într-un nivel de trai îmbunătățit, sau asistăm în prezent la alimentarea unei noi bule ce stă să se spargă într-un viitor apropiat?

În sesiunea de marți, Dow Jones a stabilit un record al tuturor timpurilor închizând peste pragul de 15.000 puncte, mai exact la 15.056,20 puncte, după un avans cu 0,58%. Astfel, de la începutul anului, Dow Jones a ajuns la un câștig de 14,9%.

De asemenea, indicele Standard & Poor’s 500 a stabilit pentru a patra oară la rând la un maxim absolut, închizând la 1.625,96 puncte, după un avans cu 0,52%, ducând astfel câștigul pe acest an la 14%. Asistăm astfel la extinderea raliului de pe burse, în condițiile în care tot mai mulți investitori se grăbesc să ia parte la “petrecere”, după cum scrie Reuters.

“Lumea este îngrijorată că ar putea pierde o mare șansă dacă nu investesc acum integral în piața de acțuni”, a declarat pentru Reuters șeful de investiții de la North Star Management Corp. din Chicago. Aprecierile puternice de pe Wall Street, probabil printre cele mai mari pentru un început de an, încă nu au fost alimentate de revenirea Europei.“Piețele încă nu anticipează prea mult dintr-o revenire în Europa. Dacă vom vedea orice semn de ușoară îmbunătățire a economiei zonei euro, aceasta ar putea alimenta suplimentar creșterea puternică pe care deja am văzut-o”, explică un strateg de investiții de la Wells Fargo Private Bank din Omaha, Nebraska.

Rămâne de văzut ce semnalează piețele, ele fiind de regulă cel mai bun barometru al economiilor.

Te-ar putea interesa și: