Ea îl va înlocui pe Ravinder Takkar, care va prelua funcţia de Preşedinte al Vodafone Group Services, Regional Business Development, rol în care va fi responsabil de reprezentarea intereselor Vodafone în India şi de dezvoltarea business-ului în regiunea Africa, Orientul Mijlociu şi Asia Pacific (AMAP). 

Murielle Lorilloux s-a alăturat Vodacom RDC în 2013, în poziţia de Chief Commercial Officer şi a fost numită CEO în 2014. Din acest rol, ea a transformat business-ul şi a contribuit la creşterea puternică a cotei de piaţă, devansând competitorii cu peste 15 puncte. De asemenea, a coordonat recentă transformare a identităţii de brand a Vodacom şi a contribuit la clasarea companiei pe primul loc în studiile privind experienţă clienţilor. Ea a coordonat iniţiative pentru angajaţi datorită cărora Vodafone a fost desemnat cel mai bun angajator din RDC în 2016. 

Înainte de a lucra pentru Vodafone, Lorilloux a deţinut mai multe poziţii de management în cadrul Orascom Telecom Algeria, Wana Corporate şi Capgemini. 

Murielle Lorilloux este cetăţean francez, a absolvit Ecole Supérieure de Commerce din Paris, a urmat un MBA la University of Texas din Austin şi are o diplomă de master în economie obţinută la Universitatea Paris Nanterre. 

Până la 1 septembrie 2017, Ravinder Takkar îşi va menţine poziţia executivă de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Vodafone România. 

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, care oferă o gama de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe. Vodafone Group are divizii în 26 de ţări, 49 de reţele mobile partenere şi operaţiuni de broadband fix în 17 ţări. La 31 martie 2017, Vodafone Group avea 515,7 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile şi 17,9 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix.

Te-ar putea interesa și: