La marginea oraşului Zaragoza, amplasat pe câmpiile semi-aride la peste 300 km nord de Madrid, hectare întregi de „mori de vânt“ generatoare de electricitate înconjoară micul orăşel La Muela. S-ar putea crede că, în ţara lui Don Quijote, aceşti giganţi sunt un avertisment prozaic faţă de pericolele luptei cu morile de vânt.

Cine străbate însă străzile din La Muela realizează imediat că avertismentul nu a fost luat în serios. La nici două blocuri depărtare de centrul orăşelului, casele istorice din piatră lasă locul complexelor rezidenţiale care au fost finalizate şi rămase nelocuite. Mai departe, garduri stranii înconjoară case şi apartamente fără ferestre, iar la maginea urbei un schelet de beton pe jumătate terminat scoate în relief scări care nu duc nicăieri.

Există locuinţe finalizate şi goale pentru circa 2.000 de persoane şi apartamente nefinalizate pentru ale 1.000, chiar în centrul oraşului cu 5.000 de locuitori, potrivit lui Enrique Barrao, de la departamentul de urbanism al La Muela.

La fel ca multe oraşe din Spania – ca să nu mai menţionăm Nevada, Florida, California şi Irlanda –  La Muela a intrat în vâltoarea speculaţiilor imobiliare în anii `90 şi 2000. Cu banii colectaţi de pe urma eolienelor şi a dezvoltărilor rezidenţiale, primarul María Victoria Pinilla – acum acuzat de corupţie pentru afaceri imobiliare – a construit o arenă de tauri, o sală de concerte, un stadion, o crescătorie de păsări şi trei muzee.  (Muzeele sunt „închise temporar pe motive tehnice“, după cum arată un semn afişat la biroul de turism al oraşului, care este de asemenea închis.)

La Muela nu este singurul oraş în această situaţie. Chiar şi cu preţurile reduse cu 38,9% faţă de vârful atins în 2007, potrivit consultanţilor imobiliari de la Tinsa, încă sunt nevândute circa 750.000 de locuinţe în Spania. Rezolvarea acestei probleme pare a fi simplă: demolarea.

„Dacă nu poţi anticipa cererea de locuinţe pe o perioadă medie, de cinci ani, costul administrării locuinţelor, chiar şi a celor finalizate, pentru a le menţine funcţionale şi locuibile, este foarte mare“, spune Alan Mallach, un bursier al programului de politici metropolitane a Institutului Brookings.

Deşi sunt dificil de identificat efectele economice asupra caselor vacante, un studiu recent realizat de Rezerva Federală a statului Cleveland, constată că unei proprietăţi vacante, de până în 150 mp, i se reduce preţul de vânzare cu cel puţin 1,4%.

Spania a înfiinţat o bancă de „rebuturi“, cunoscută sub numele de Sareb, pentru a prelua activele imobiliare toxice în timpul crizei financiare, iar acum are un inventar de circa 90.000 de proprietăţi (inclusiv 55.000 de locuinţe). Entitatea a alocat 103 mil. euro pentru demolare, dar şeful comunicării Sareb, Susana Díaz, subliniază că banca nu va demola locuinţele cu valoare (deşi acest lucru nu a oprit companiile de demolare din ţară să se pregătească de afaceri).

Totuşi, unele guverne şi bănci au ajuns şi la demolare. Banca de „rebuturi“ a Irlandei, NAMA, a demolat 12 blocuri de apartamente din ţinutul Longford anul trecut. Şi au fost şi cazuri izolate de demolări de case noi şi parţial construite în California.

Pe autostrada spre Zaragoza, la opt kilometri de La Muela, pot fi observaţi scheleţii deterioraţi de beton ce machează ceea ce trebuia să fie Ciudad Zaragoza Golf, o dezvoltare rezidenţială dedicată comunităţilor de golf. Din cele 2.316 locuinţe planificate pentru prima etapă a proiectului, numai 36 de unităţi au primit licenţe de funcţionare, spune Enrique Barrao.

SURSA: Fortune