Monica Anisie, despre situația din școli: Nu sunt suficienți medici în cabinetele școlare

Monica Anisie, despre situația din școli: Nu sunt suficienți medici în cabinetele școlare
Publicat de Corina Chiriac la 26 august 2020, 23:10

Ministrul Educației, Monica Anisie, a vorbit azi la B1 TV despre situația din școlile din România. Potrivit ministrului, cabinetele școlare nu au suficienți medici sau asistente.

Prezentă în direct la B1 TV, ministrul Educației, Monica Anisie, a precizat că, în prezent, cabinetele școlare nu au suficienți medici și nici asistente. În acest context, a fost depus un proiect de lege în Parlament care prevede deblocarea posturilor pentru personalul didactic, personal nedidactic şi personalul medical necesar acestor cabinete.

„În momentul de faţă nu sunt suficienţi medici sau asistente în cabinetele şcolare.

Prin proiectul de lege pe care l-am trecut prin Guvern şi l-am depus la Parlament am solicitat deblocarea posturilor pentru personalul didactic, personal nedidactic şi pentru medici şi asistente din cabinetele şcolare.

Ştiţi foarte bine că în Legea 55 – legea în care sunt prevăzute măsurile pentru starea de alertă – a fost interzis concursul până şi pentru funcţiile didactice”, a spus ministrul la postul B1.

Ministrul Educației a avut o discuție cu Nelu Tătaru

Monica Anisie a mai declarat miercuri seara, la B1 TV că a avut o discuție cu Nelu Tătaru pentru a găsi soluțiile potrivit așa cum s-a întâmplat și în cazul Examenelor Naționale.

„Am avut o discuţie cu domnul ministru Tătaru pentru a găsi soluţii aşa cum am găsit şi în perioada examenelor naţionale.

Am avut în fiecare unitate de învăţământ câte un medic sau o asistentă în aşa fel încât să se desfăşoare activităţile fără nicio problemă.

Domnul ministru Tătaru a prezentat o situaţie a acestor medici sau asistente care ar putea să vină în parteneriat cu autoritatea publică locală către unitatea de învăţământ”, a mai susţinut reprezentantul MEC.

Ce spune ministrul despre începerea cursurilor

„Decizia este la nivel de unitate de învăţământ, adică la consiliul de administraţie. Consiliul de administraţie propune scenariul pe care îl vor alege, propune inspectoratului şcolar şi Direcţiei de Sănătate Publică, urmând ca acestea să avizeze şi Comitetul Judeţean sau al Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă să aprobe acest scenariu”, a spus Anisie la postul B1 TV.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.