Mișcare fără precedent în Germania. Unitatea militară de elită va fi dizolvată parțial

Mișcare fără precedent în Germania. Unitatea militară de elită va fi dizolvată parțial
Publicat de Valentina Drăgoi la 30 iunie 2020, 19:19

Germania ia o decizie fără precedent. Anunțul a fost făcut marţi, de ministrul german al apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer. Potrivit acestuia, unitatea militară de elită germană urmează să fie parțial dizolvată.

Decizia survine după ce aceasta a fost destabilizată de mai multe scandaluri cu privire la legăturile unora dintre membrii săi cu mişcarea de extremă dreapta, informează AFP, citată de agerpres.

Kramp-Karrenbauer a explicat într-un interviu pentru cotidianul Suddeutsche Zeitung că forţele speciale (KSK) „au devenit parţial autonome” în raport cu restul armatei germane „în special din cauza unei culturi toxice a unor persoane aflate la conducerea lor”.

„În consecinţă, KSK nu mai poate continua sub forma sa actuală”, a adăugat Kramp-Karrenbauer, care este şi preşedinta partidului conservator Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a cancelarului federal Angela Merkel.

Până în prezent, compania a doua a forţelor speciale germane, considerată locul unde derapajele de extremă dreapta sunt cele mai mari, va fi dizolvată fără a fi înlocuită. Prin urmare, KSK îşi va păstra doar trei companii.

Fără exerciții și misiuni internaționale

De asemenea, până la momentul în care va avea loc o reînnoire, unitatea specială a Bundeswehr nu va participa la exerciţii şi la misiuni internaţionale.

Ministrul a calificat recentele descoperiri drept „tulburătoare şi alarmante”: 48.000 de muniţii şi 62 de kilograme de explozivi au dispărut de la KSK.

Totodată, mai mulţi membri ai forţelor speciale au fost identificaţi ca fiind aproape de mişcarea ultranaţionalistă, în condiţiile în care autorităţile sunt îngrijorate de o resurgenţă a terorismului de extremă dreapta, ce vizează migranţi, evrei şi responsabili politici care îi susţin.

O anchetă internă ar urma să determine dacă acest material de război a fost furat recent sau dacă departamentul financiar contabil al armatei a dat dovadă de neglijenţă, a spus Kramp-Karrenbauer. „Zidul de tăcere este pe cale să fie dărâmat”, a afirmat ea.

O nouă evaluare ar urma să aibă loc la sfârşitul lui octombrie, iar ministrul german al apărării a atenţionat că dacă forţele speciale ale armatei „nu au auzit acest foc de armă preventiv, problema unei reorganizări” mai ample „a KSK se va pune în mod inevitabil”.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.