Cum comentează Mirela Vaida scandalul generat de ”Vulpița”

„Cum ar zice un vecin: «Păi, ce-am facut, mă, nene, mă… Iar ne-am uitat?» Iar am fost lideri de audienţă? E de-a «râsu’-plânsu’». E clar că ne aşteaptă încă o săptămână cu «Vulpiţa»! Este incredibil cât de mediatizată şi de hulită, dar şi de urmarită este această emisiune cu cele două personaje: Veronica, zisă Vulpiţa, şi Viorel! Totul a pornit de la o alarmă falsă: un presupus viol dovedit a fi un «amantlâc în serie». Telenovela a început! Restul a venit de la sine! Nu am înţeles nici până azi de ce aceste personaje au electrizat publicul, de ce au devenit un «caz naţional» comentat de toată lumea! E clar că, dacă de mai bine de o lună, peste două milioane de telespectatori, uneori chiar trei milioane, privesc cu sufletul la gura această poveste, ea va continua!
Eu nu pot decât să le mulţumesc telespectatorilor că au înţeles că povestea trebuie privită în ansamblul ei. Este povestea reala de viaţă a unui cuplu din cel mai sărac judeţ al UE, fără educaţie şi fără loc de muncă, asistat social, dar care se confruntă cu probleme de familie des întâlnite şi la case mai mari!“, a transmis Vaida. Prezentatoarea a continuat prin a sublinia că formatul nu are rolul de a educa: „Nu am prezentat şi nu prezentăm acest subiect ca pe un exemplu de urmat! Sub nicio formă! Ci ca pe o realitate des întâlnită, produs al societăţii româneşti sau, mai degrabă, «victimă» a ei! Da, copiii nu au ce învăţa de aici! Decât ce să facă pentru a nu ajunge în această situaţie!
Dar copiii nu au ce învăţa în general de la TV! Altfel ar trebui să nu se mai difuzeze ştirile de la ora 5, ar trebui să dispară toate canalele de ştiri care vorbesc despre cazul Dincă, despre infractori, pedofili, prostituţie, trafic de persoane, corupţie, luare de mită! Educaţia se face în familie şi la şcoală! Eu prezint acest caz şi evoluţia lui zilnică, într-un show TV, pe un post de televiziune comercial, care se autofinanţează, pentru că telespectatorii ţin în viaţă în număr atât de mare această poveste!
De altfel, emisiunea «Acces Direct» s-a ocupat şi se va ocupa mereu de cei mai defavorizaţi de soartă, de tarele societăţii, încercând să îndrepte şi să ajute, acolo unde îi stă în putere! Eu, ca prezentator de emisiuni zilnice, şi noi, ca echipă, nu putem fi decât bucuroşi că publicul, cel care are de ales între Antena 1 şi alte posturi TV, sau între a se uita si a NU se mai uita la acest subiect, ne alege, zilnic, în număr atât de mare! Fără ipocrizie, acesta este scopul oricărei emisiuni TV: interesul publicului! Atâta timp cât un produs are căutare, el nu se va opri! E lege universală! Şi să lăsăm falsa pudoare! M-am uitat acum pe Youtube. Ştiţi cine e în trending azi? Copilul de Aur, Culita Sterp, Florin Salam şi Carmen de la Sălciua. Deci… Asta ziceam şi eu! Tre’ să plec la muncă! Ne vedem la 5! Zi minunată!“.
Mirela Vaida a dat un exemplu de o emisiune de calitate pe care a prezentat-o la Antena, „Totul pentru dragoste“, şi la care „nu s-a uitat nimeni“.
„P.S. În urmă cu doi ani începeam, plină de entuziasm, emisiunea «Totul pentru dragoste», cu psihologi invitaţi permanent, cu invitaţi unul şi unul: de la medici de renume ce salvează sute de vieţi de copii, femei şi mame supereroine care au luptat pentru copiii lor şi i-au adus pe marile podiumuri ale lumii, fie în sport, fie în ştiinţe, până la mari artişti de operă, actori consacraţi şi mari sportivi ai ţării! Ştiţi cum a sfârşit emisiunea? După trei luni a fost scoasă ruşinos de pe post din cauza minimului istoric de audienţă înregistrat! Nu s-a uitat nimeni! Am rămas fără locuri de muncă vreo 50 de oameni! Asta este adevărul trist!! Prea trist…“, a fost mesajul prezentatoarei „Acces Direct“.

Acces Direct, lider absolut de audiență, pentru a patra săptămână consecutiv

Cea mai urmărită a fost ediția de luni, 10 februarie, care a adunat în fața micilor ecrane 1.984.000 de telespectatori la nivelul publicului din toată țara. Minutul de aur a fost înregistrat în aceeași ediție când, la ora 18:46, 2.917.000 de telespectatori din toată țara urmăreau Acces Direct.

Așadar, la nivelul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, în perioada 10 – 14 februarie, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 17:00 și 19:00, Antena 1, cu emisiunea Acces Direct, s-a aflat pe primul loc, cu o audiență medie de 5,2 puncte de rating și 24,9% cota de piață, urmată de Pro TV, cu 4,3 puncte de rating și 20,3% cota de piață și de Kanal D, cu 2,4 puncte de rating și 11,3% cota de piață.

Clasamentul se păstrează și la orașe, unde Antena 1 s-a aflat pe primul loc, cu o audiență medie de 8,4 puncte de rating și 25,1% cota de piață, urmată de Pro TV, cu 5,9 puncte de rating și 17,7% cota de piață și Kanal D, cu 3,1 puncte de rating și 9,2% cota de piață.

CNA a monitorizat 17 ediții ale emisiunii

CNA a analizat în şedinţa de marţi rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate, ca urmare a numărului mare de reclamaţii primite la Consiliu pentru modul în care Antena 1 a prezentat “serialul Vulpiţa” în cadrul emisiunii “Acces direct”.

Monitorizarea a cuprins 17 ediţii ale emisiunii, difuzate în perioada 13 ianuarie – 6 februarie, la care au participat ca invitaţi Veronica, zisă Vulpiţa, şi Viorel Stegaru din judeţul Vaslui, potrivit unui comunicat al CNA.

Consiliul a decis amendarea postului Antena 1 cu 100.000 de lei pentru abateri de la prevederi privind protecţia minorilor în emisiunea ”Acces direct”.