Ministrul Sănătății a spus adevărul despre raportarea deceselor! „Există diferenţe”
Sursă: INQUAM Photos, Octav Ganea
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, miercuri, că raportul preliminar al comisiei care face verificări privind raportarea deceselor de COVID-19 arată că „există diferenţe”. De asemenea, Ioana Mihăilă, a afirmat că testarea cu teste rapide antigen clasice, prin exudatul nazo-faringian, „rămâne opţiune pentru copiii care merg la şcoală”.
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, miercuri, că raportul preliminar al comisiei care face verificări privind raportarea deceselor de COVID-19 arată că „există diferenţe”.
„Am solicitat comisiei constituite la nivelul Ministerului Sănătăţii, cu specialişti INSP şi unde participă inclusiv specialişti de la STS, un raport preliminar, iar raportul preliminar care mi-a fost prezentat astăzi arată că există diferenţe. Nu ştim încă exact care sunt cauzele, dar există diferenţe între diversele sisteme de raportare”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Ea a adăugat că în 7 mai comisia va realiza o formă mai avansată a raportului, rezultatele urmând a fi comunicate.
Testarea rapidă rămâne opţiune pentru copiii care merg la şcoală
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că testarea cu teste rapide antigen clasice, prin exudatul nazo-faringian, „rămâne opţiune pentru copiii care merg la şcoală”, dar în ceea ce priveşte testele din salivă, specialiştii INSP au transmis că „rezultatul pozitiv al unui test în salivă necesită confirmare prin retestare, fie prin metoda Real Time PCR, fie prin retestare rapid antigenică” „Urmează ca împreună cu Ministerul Educaţiei să luăm decizia de oportunitate a testării din salivă pentru elevii care merg la şcoală”, a menţionat Mihăilă.
„Avem o comunicare bună cu Ministerul Educaţiei, noi am cerut un punct de vedere la Institutul Naţional de Sănătate Publică, punct de vedere care este legat de temele pe care le-am discutat cu ministrul Educaţiei, iar concluziile sunt că testarea cu teste rapide antigen clasice prin exudatul nazo-faringian mai rămâne opţiune pentru copiii care merg la şcoală. În ceea ce priveşte testarea cu testele din salivă, opinia redată de specialiştii INSP este că rezultatul pozitiv al unui test în salivă necesită confirmare prin retestare, fie prin metoda Real Time PCR, fie prin retestare rapid antigenică. Urmează ca împreună cu Ministerul Educaţiei să luăm decizia de oportunitate a testării din salivă pentru elevii care merg la şcoală”, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, Ioana Mihăilă, transmite news.ro
Ea a adăugat că reprezentanţii INSP au făcut recomandări pentru reluarea cursurilor la clasele speciale şi la clasele terminale, recomandări legate de măsurile de prevenţie: purtarea măştii, aerisirea şi păstrarea distanţei fizice.
Întrebată dacă elevii din clasele terminale vor merge, din 5 mai, la şcoala cu întreg efectivul, Mihăilă a răspuns: „Suntem în curs de a discuta cu Ministerul Educaţiei legat de aceste aspecte, când vom avea ordinul comun al celor două ministere vom avea şi forma finală. Cât de curând, probabil că astăzi sau mâine va fi redactată forma finală, urmând să fie publicat”.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





