Toate măsurile propuse de România pentru combaterea efectelor negative ale pandemiei cauzate de noul coronavirus au fost aprobate de către Comisia Europeană, susţine ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

„Toate măsurile propuse de Ministerul Fondurilor Europene au fost aprobate de către Comisia Europeană. Sunt măsuri în acord cu cele propuse de alte state membre, prin care se facilitează intervenţiile pentru combaterea efectelor negative ale pandemiei cauzate de noul coronavirus.

Dacă la preluarea mandatului în noiembrie 2019 vorbeam despre banii europeni care trebuie investiţi, nu cheltuiţi, şi dacă în perioada pandemiei vorbim despre banii europeni care salvează vieţi, în perioada următoare avem în vedere ca banii europeni să ajute o economie sănătoasă imediat ce mediul social o va permite”, a declarat Marcel Boloş, conform Agerpres.

În urma negocierilor, România a obţinut flexibilitatea alocării de sume între fonduri (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune), ceea ce înseamnă că este permis transferul de fonduri pentru finanţarea noilor priorităţi de investiţii.

”Posibilitatea transferării de fonduri”

În acest mod, banii europeni pot fi realocaţi eficient, dar şi este asigurată și flexibilitatea alocării de fonduri între programele operaţionale, respectiv transfer de bani de la un program operaţional la altul pentru a finanţa măsurile pentru combaterea efectelor negative ale răspândirii coronavirusului.

De asemenea, prin flexibilitatea alocării de fonduri între categoriile de regiuni vor putea fi sprijinite toate localităţile din România afectate de COVID-19.

Potrivit Ministerului Fondurilor Europene (MFE), „reducerea concentrării tematice” înseamnă, spre exemplu, posibilitatea transferării de fonduri iniţial destinate cercetării către la mediul de afaceri în scopul relansării economice.

Iar „cofinanţarea integrală a cheltuielilor declarate începând cu 1 iulie până pe 30 iunie 2021” prevede ca în perioada menţionată sumele aferente cofinanţării naţionale nu mai trebuie asigurate de la bugetul de stat, fapt care reduce presiunea pe deficitul bugetar.

”Eficientizarea alocărilor financiare”

În ceea ce priveşte „renunţarea la solicitarea evaluării ex-ante pentru instrumentele financiare pentru finanţarea capitalului de lucru”, acest lucru înseamnă că sunt reduse sarcinile administrative şi întârzierile în implementare pentru a reacţiona mai eficient la criza de sănătate publică, precizează MFE în comunicat.

Dincolo de eficientizarea alocărilor financiare permise de noul Regulament european, Ministerul Fondurilor Europene anunţă etapele ce urmează a fi parcurse, începând din 2021, împreună cu celelalte instituţii, conform memorandumului „Măsuri privind elaborarea documentelor programatice finanţate din fonduri europene 2021-2027” adoptat de Guvernul României.

Este vorba despre semnarea de către fiecare minister a Ordinelor Comune în vederea constituirii echipelor care coordonează elaborarea fiecărui program operaţional; finalizarea de către ministerele responsabile, după caz, a autoevaluărilor naţionale privind îndeplinirea condiţiilor favorizante pentru domeniile gestionate; raportarea stadiului îndeplinirii condiţiilor favorizante aflate în curs de realizare.

”Program Operaţional dedicat exclusiv sănătăţii”

În consecință, la nivelul MFE poate fi monitorizat periodic progresul; analiza de către fiecare minister a primelor versiuni ale programelor operaţionale; transmiterea către CE a primelor versiuni ale Programelor Operaţionale şi a Acordului de Parteneriat 2021-2027.

Până în prezent, în contextul negocierilor cu Comisia Europeană, la nivelul MFE au fost elaborate deja primele versiuni ce conturează structura programelor operaţionale până la nivel de indicatori de realizare şi de rezultat pentru fiecare axă prioritară.

„Vestea bună pentru români este că din anul 2021 va exista pentru prima oară un Program Operaţional dedicat exclusiv sănătăţii, cu un buget de aproximativ 4,5 miliarde de euro”, a adăugat ministrul Marcel Boloş.

Potrivit MFE, Regulamentul (UE) 2020/558 al Parlamentului European şi al Consiliului a fost aprobat de Comisia Europeană şi publicat vineri în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene