Ministrul Energiei, despre Complexul Energetic Oltenia: Infirm manipulările potrivit cărora CEO se închide
Virgil Popescu a declarat după întâlnirea de marți cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia că infirmă orice „manipulările potrivit cărora CEO se va închide”. Ministrul Energiei le-a transmis cu fermitate susținerea sa și a ministerului în rezolvarea problemelor de la CEO.
Ministrul Energiei Virgil Popescu a avut marţi o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor Complexului Energetic Oltenia, transmite instituţia într-un comunicat de presă. Acesta a infirmat manipulările potrivit cărora s-ar închide Complexul şi a adăugat că CEO va deveni „dintr-un producător unic de energie electrică pe bază de cărbune, un producător de energie electrică pe bază de cărbune, gaz şi energie regenerabilă”.
Complexul Energetic Oltenia are susținerea noastră
La discuţii au fost abordate probleme referitoare la activitate CEO, iar ministrul Energiei a transmis un mesaj ferm către reprezentanţii sindicatelor din cadrul CEO, adresându-le rugămintea să-l transmită mai departe angajaţilor Complexului.
„Eu şi întreg Ministerul Energiei susţinem şi vom continua să susţinem Complexul Energetic Oltenia în rezolvarea problemelor pe care le are acest Complex de rezolvat, precum şi în aprobarea programului de restructurare de către Comisia Europeană. CEO va deveni, dintr-un producător unic de energie electrică pe bază de cărbune, un producător de energie electrică pe bază de cărbune, gaz şi energie regenerabilă. Vreau să infirm clar toate manipulările potrivit cărora CEO se va închide: CEO nu se va închide şi noi, la Ministerul Energiei, nu lăsăm pe nimeni în urmă. Voi avea grijă de angajaţii CEO. Niciodată nu am pierdut din vedere latura socială când vine vorba de Complexul Energetic Oltenia”, a afirmat Virgil Popescu, conform news.ro.
La întâlnirea de marţi au participat şi membrii conducerii executive a CEO, precum şi deputaţii de Gorj Dan Vîlceanu şi Gheorghe Pecingină.
OUG privind achiziția de către CEO de certificate de emisii
De asemenea, Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pentru acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Oltenia, astfel încât compania să poată achiziţiona la timp certificatele de emisii aferente anului trecut, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Potrivit acestuia, din discuţiile pe care le-a avut la Bruxelles, a rezultat că oficialii europeni au primit mai bine a doua variantă a planului.
CE Oltenia are termen până la sfârşitul lunii aprilie pentru a achiziţiona certificatele fără penalităţi.
În urmă cu două săptămâni, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, declara, pentru Agerpres, că investigaţia derulată de Comisia Europeană referitoare la planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia va mai dura câteva luni, însă statul român va ajuta compania să achiziţioneze certificatele de emisii până la finele lunii aprilie fără penalităţi.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





