Ministrul Energiei dă asigurări că românii vor fi ajutați în continuare să își plătească facturile

Joi, 29 iunie 2023, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dat asigurări că măsurile compensatorii, impuse de Guvernul României pentru a ajuta oamenii să își poată achita facturile, nu vor dispărea.

Potrivit spuselor sale, Guvernul României dorește ca prețurile la consumator să fie cât mai stabile, fiind imprudent în acest moment să se încerce să se reducă artificial prețurile la factură pentru că este o piață într-o evoluție continuă.

„Sunt toate șansele să avem cel puțin o prelungire până în primăvara anului viitor. Comisia Europeană are toată deschiderea sa permită statelor membre prelungirea schemei de compensare-plafonare până anul viitor tocmai pentru că vorbim de o piață încă impredictibilă”, a explicat, joi, Sebastian Burduja în cadrul conferinței Income Magazine Corporate „Listarea companiilor strategice din energie – drum deschis pentru dezvoltare și relevanță”, organizată de postul TV Antena 3 CNN.

Situația facturilor va reveni la normal în două luni

De altfel, reprezentanții companiei producătoare de energie electrică Hidroelectrica au informat că se lucrează pentru ca, de acum înainte, facturile să fi emise în timp util. Conform lor, situația ar trebui să revină la normal în două luni.

„Din punct de vedere al soluțiilor informatice ele sunt implementate și acum e o chestiune care ține de gradul de suportabilitate pentru că nu vrem să punem o presiune pe clienți.

Probabil că în două luni de zile lucrurile vor fi așezate în ordine și sigur că această perioadă de stabilitate, și vreau să subliniez acest lucru, stabilitate legislativă, ne-a permis să așezăm începând cu 1 ianuarie partea de implementări soft-uri pentru că anul trecut a fost un calvar să implementezi 17 modificări legislative”, a declarat, joi, Nicolae Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

„S-a făcut referire că deja s-a redus prețul plafonat, 1,3 lei la 0,90, deci este un semnal foarte clar ca urmărim cu foarte mare atenție piața energiei și venim cu reacții foarte clare.

Știm ca OUG 153 prin care s-a creat mecanismul centralizat de achiziție a energiei electrice este o măsură unică”, a spus, la rândul său, István-Loránt Antal, președintele Comisiei pentru Energie din Senatul României.