Demisii după tragedia de la CE Oltenia! Anunțul venit chiar acum

Surse guvernamentale au declarat pentru Libertatea că ministrul Energiei, Virgil Popescu, ar putea ca luni, 23 ianuarie, să ceară schimbarea managerului Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan.

Amintim că, după tragicul eveniment în care au murit trei persoane, acesta a declarat că nu poate fi vinovat de faptul că oamenii s-au urcat mai mult într-un vehicul. Tot atunci, el anunțase că nu își va da demisia din funcție.

În plus, s-ar putea ca ministrul Energiei să ceară și schimbarea finului președintelui Consiliului Județean Gorj, membru al Partidului Social Democrat (PSD). Concret, este vorba despre Marius Negru, finul președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, transmite libertatea.ro.

Cosmin Popescu i-a cerut demisia lui Virgil Popescu

De partea cealaltă, Cosmin Popescu i-a cerut deja demisia ministrului Energiei, cel pe care l-a acuzat că este inuman.

„Acest ministru inuman a găsit «acarul Păun», a găsit „vinovații” pentru tragediile de la companie. De ce? Doar pentru că a găsit înlocuitori. Alți «Mesia» călare pe cai albi, care vor minți pe toată lumea că salvează minerii și energeticienii din Gorj.

Și fac asta în timp ce strigă în gura mare că NOI vrem să ne impunem oamenii în CEO! Penibil și dezgustător. Acestea sunt motivele pentru care Virgil Popescu trebuie să își dea demisia”, a scris șeful CJ Gorj pe Facebook.

Sursa anterior citată mai spune că ministrul Virgil Popescu a cerut extinderea controlului la toate achizițiile care au avut loc în perioada de când Daniel Burlan a devenit președintele Comitetului Director al Complexului Energetic Oltenia.

Mai mult, au existat deja trei schimbări la Complexul Energetic Oltenia. În primul rând, șeful Sucursalei Miniere Jilț, Florentin Gheorghescu, și-a dat demisia.

În al doilea rând, alți doi șefi din cadrul instituției au fost înlocuiți.

Amintim că în data de 17 ianuarie, un vehicul în care se aflau 25 de muncitori s-a răsturnat la Cariera Jilț Sud, din Complexul Energetic Oltenia. Din această cauză, trei oameni și-au pierdut viața. Este vorba despre trei bărbați cu vărsta de 29, 38 și 48 de ani. De asemenea, alte zece persoane au fost rănite.