Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță semnarea primelor contracte finanţate prin Programul Anghel Saligny

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță semnarea primelor contracte finanţate prin Programul Anghel Saligny

SURSA FOTO: Facebook, Guvernul României

Publicat de Valentina Drăgoi la 18 iulie 2022, 13:44

Vești bune la nivel național. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță că se pregătesc ultimele demersuri astfel cât primele contracte finanțate prin Programul „Anghel Saligny” să poată fi semnate.

Un nou pas în domeniul dezvoltării. Ministrul Cseke Attila anunță că Ministerul Dezvoltării pregăteşte deja semnarea primelor contracte finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny„.

Totodată, el a mai subliniat faptul că începând cu ziua de luni, 18 iulie, beneficiarii primelor proiecte aprobate spre finanţare vor putea deja să își încarce în platforma digitală investiţii.mdlpa.ro documentele necesare încheierii contractelor de finanţare.

În același timp, într-un comunicat transmis astăzi, 18 iulie, Ministerul Dezvoltării mai precizează că a notificat deja beneficiarii acestor proiecte în legătură cu modalitatea în care pot fi depuse documentele necesare.

Totodată, sursa citată mai arată și că toți beneficiarii au fost informați și despre situațiile specifice identificate cu privire la anumite obiective, cu indicarea documentelor suplimentare ce trebuie încărcate în platformă.

Ministrul Cseke Attila a mai precizat că până în prezent au fost finalizate listele cu obiectivele de investiţii din 16 judeţe din țară. Este vorba despre: Alba, Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Mureş, Sibiu, Tulcea şi Vâlcea şi sectoarele municipiului Bucureşti.

Scopul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

Menționăm faptul că Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” are ca scop asigurarea serviciilor de bază în localități, precum apă, rețele de canalizare, dar și gaze. Totodată, proiectul lansat de Guvern, prin Ministerul Dezvoltării vizează și reabiliattea drumurilor și a podurilor.

Încă de la începutul lunii mai, Ministerul Dezvoltării a publicat criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanţare din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei. Tot atunci a mai fost făcută publică și lista sumelor repartizate pe judeţe.

Conform sursei citate, până la termenul de depunere a solicitărilor, autorităţile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei.

La mijlocul lunii iunie, ministrul Cseke Attila anunța că Programul Anghel Saligny are deja bugetul aprobat  și este un program deosebit față de cele de până acum, el menționând transparența acestuia.

Totodată, ministrul adăuga că în fiecare an banii vor fi plătiți pe facturi, astfel încât să fie asigurate în legea bugetului de stat.

Cseke Attila, despre Programul Anghel Saligny

„Programul Anghel Saligny are bugetul aprobat, fiind vorba despre un program multi-anual, până în anul 2028. În momentul în care Guvernul a decis acest lucru, creditele de angajament au fost asumate – adică de posibiltatea de a încheia contracte pe aceste sume din program.

Urmând ca în fiecare an creditele bugetare – adică banii care se plătesc pe facturi – să fie asigurate în legea bugetului de stat.

Ceea ce deosebește acest program de alte programe este în primul rând legat de transparență. Este pentru prima dată când la programul Anghel Saligny s-au pus transparent pe site-ul Ministerului Dezvoltării – criteriile de prioritizare, sumele care au fost alocate pe județe în primă etapă. Am pus și un model de alocare – am început cu județul Alba fiind primul în alfabet – din care oricine putea să verifice dacă calculele noastre de alocare sunt sau nu corecte.

Este puțin altfel. A fost programul care a pornit anul trecut cu platformă digitală și în care am avut toate proiectele depuse de UAT-uri. Nu am mai avut nicio hârtie depusă de UAT-uri pe Anghel Saligny”, a explicat Cseke Attila la Europa FM.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.