O „notificare roșie” a fost emisă de Interpol pentru a pune în aplicare pedeapsa de cinci ani de închisoare care a fost pronunțată în cazul său, dar Steinmentz a fost reținut, chiar dacă ordinul de detenție a fost anulat în toate țările europene, înainte de zborul său către Grecia, au declarat surse pentru Globes.

Lui Steinmetz i se permite să se deplaseze liber în jurul Greciei, dar i se împiedică dreptul de a părăsi țara, până când chestiunea este clarificată.

„O notificare roșie” reprezintă un mandat internațional de arestare pentru o persoană care este căutată de autoritățile din țările membre Interpol.

Steinmetz, reținut din 24 noiembrie

Cu toate acestea, reținerea din Grecia a avut loc la câteva săptămâni după ce comitetul de supraveghere al Interpol (CCF) a dat instrucțiuni pe 29 octombrie ca ordinul împotriva lui Steinmetz solicitat de România să fie șters. Într-o decizie detaliată, CCF a hotărât, printre altele, că procedura care se desfășoară împotriva sa provine din considerente politice și este grav viciată.

Steinmetz a fost reținut pe aeroportul din Atena pe 24 noiembrie și de atunci a fost ținut în Grecia, până la lămurirea problemei. Surse apropiate de acest caz susțin că reținerea în Grecia este rezultatul unei grave erori în eliminarea notificării de la controalele la frontieră din Europa.

Reprezentantul legal al lui Steinmetz, avocatul Eitan Maoz a spus: „Pot confirma că domnul Steinmetz a fost reținut pe aeroportul din Atena din cauza unei erori grave în transferul datelor despre eliminarea avizului roșu al Interpolului. Ne ocupăm de această problemă și sperăm că domnul Steinmetz se va întoarce acasă și la afacerile sale rapid.”